Data publicării:
• Vâlcu îl compară pe Nicușor Dan cu Bucureștiul: Înainte să taie bugetul, să-și taie părul din cap! Omul care îngrijeşte oraşul nu este în stare să îşi îngrijească ţinuta
Jurnalistul Val Vâlcu a făcut o comparație între Nicușor Dan și București, ca aspect.
”Înainte să taie bugetul, ar face bine să îşi taie părul din cap, adică să îl îngrijească un pic. Omul care îngrijeşte oraşul nu este în stare să îşi îngrijească ţinuta. (...) De aia e neîngrijit, că se gândeşte să protesteze. Sigur! Vom vedea cum arată oraşul, peste un an. Vedem cum arată, acum, gropile. Unii îşi rup maşinile în ele. Se poate duce cu o roabă de asfalt să astupe cele 5-6 gropi. Nu este nevoie de cine ştie ce investiţie. Este neglijență. Aşa cum nu se îngrijeşte pe el, nu îngrijeşte nici oraşul.” a spus Val Vâlcu despre Nicușor Dan și aspectul Capitalei.
Bugetul Capitalei, aprobat
Proiectul privind bugetul Bucureştiului pe acest an a fost adoptat, vineri, de Consiliul General al Capitalei, cu 34 de voturi pentru, cinci împotrivă şi 15 abţineri. În cadrul şedinţei au prezentat amendamente primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, grupul PSD şi grupul USR PLUS, însă doar propunerile edilului general au întrunit susţinerea majorităţii.
În debutul şedinţei, Nicuşor Dan a declarat că bugetul este unul de "deschidere către investiţii" aşteptate de bucureşteni, în domenii precum termoficarea şi infrastructura. El a menţionat că elaborarea bugetului, începută încă din luna ianuarie, a fost un "demers dificil" din cauza situaţiei financiare "extrem de dificile", deoarece Primăria Capitalei "nu a fost pusă pe nişte baze economice" timp de ani de zile.
Vezi aici mai multe: Bugetul Capitalei, aprobat de Consiliul General. USR-PLUS a votat alături de PNL
”Bucureștiul are buget.Le mulțumesc celor 34 de consilieri generali de la PNL, USR PLUS și PMP, care au votat în această seară pentru a aproba bugetul Capitalei pe 2021. Deblocăm investițiile, plătim datoriile, muncim împreună pentru București.” este mesajul publicat de Nicușor Dan, după decizia luată astăzi, o decizie care a venit după multe zile de negocieri chiar cu aliații de la USR PLUS, cei care au generat mari surprize la vot și l-au atacat în mod repetat pe Nicușor Dan, făcând chiar ei aluzie la aspectul fizic al primarului general.
Vezi și: De ce are Ion părul creț?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News