Data publicării:
Vâlcu, gluma zilei despre traficul din Bucureşti
Gluma zilei legată de traficul infernal din Capitală.
"La cât de aglomerat e traficul, cred că telemunca se face cu computerul de bord", a scris Val Vâlcu pe Facebook.
Ce a declarat Nicuşor Dan, ieri, despre traficul din Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că oraşul "este sufocat de maşini" parcate pe trotuar şi pe prima bandă, iar preţul parcării trebuie să crească.
"Chiar dacă am avea o cantitate nelimitată de bani în momentul ăsta, nu am putea să organizăm, să concepem şi să executăm acele piste de biciclete pe care toată lumea le aşteaptă, pentru că oraşul acesta este sufocat de maşini parcate şi pe trotuar şi pe prima bandă. Şi aici intrăm într-un cerc vicios, pentru că aceste maşini care sunt parcate pe prima bandă încetinesc transportul public şi din cauză că transportul public e încetinit, lumea foloseşte în continuare maşina. Pentru ca să ieşim din cercul acesta vicios trebuie să facem două lucruri, care sunt parte din aceeaşi problemă. În primul rând, trebuie să avem o strategie de parcare, iar aici parte din strategia de parcare - care înseamnă şi colaborare cu parcări private şi stimularea oamenilor de a parca în locuri care sunt mai departe de locul imediat apropiat locuinţei - e o chestiune care trebuie spusă şi trebuie asumată: trebuie să creştem preţul parcării. Este absolut necesar pentru a realiza acel echilibru în mobilitatea unui oraş", a afirmat primarul, la dezbaterea pe tema transportului sustenabil în România, eveniment organizat de Asociaţia Green Revolution cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei.
Nicuşor Dan a arătat că este necesară alocarea de bani pentru transportul public, apreciind că ar mai fi nevoie de 200 de tramvaie, în plus faţă de cele 100 care vor fi furnizate de către Astra Arad.
"E nevoie de infrastructură şi aici mă întorc eu, ca autoritate locală, către autorităţile centrale şi le spun că e scump. Adică, noi avem în Bucureşti 150 de kilometri de linie de tramvai, care este - după metrou şi după viitorul metrou de suprafaţă - mijlocul de transport public care duce cei mai mulţi călători. Şi un kilometru de linie de tramvai - fie să o construieşti, fie să o reabilitezi la standarde - costă 7 milioane de euro, iar dacă înmulţeşti 7 milioane de euro cu 50 de kilometri îţi rezultă 350 de milioane de euro, care e o sumă considerabilă. Am semnat recent contract cu Astra pentru 100 de tramvaie, care sunt foarte bune, o să înceapă să vină din vara viitoare. Dar Bucureştiul mai are nevoie cam de 200 de tramvaie, în afară de cele 100 care vin. Şi dacă înmulţiţi 200 de tramvaie cu 2,5 milioane de euro, o să ajungeţi la 500 de milioane de euro, din nou o sumă considerabilă", a spus el.
Nicuşor Dan a adăugat că "de zeci de ani" maşina nu mai reprezintă "simbolul prestigiului social" şi că persoanele care sunt preocupate de comunitatea în care trăiesc merg pe jos, folosesc bicicleta sau transportul în comun. În acest sens, edilul a mărturisit că în fiecare zi merge pe jos doi kilometri, de acasă la Primărie.
"În fiecare dimineaţă merg pe jos la Primărie, cam doi kilometri. Şi vă mai mărturisesc că seara sunt prea obosit ca să fac acelaşi lucru, deci mă duce maşina", a precizat el.
Primarul Capitalei s-a declarat convins că în momentul în care va exista infrastructura necesară în oraş şi în proximitatea acestuia, comunitatea bicicliştilor va creşte semnificativ din punct de vedere numeric.
"Avem avantajul că avem experienţa oraşelor occidentale care au trăit exact ceea ce trăim noi acum, în urmă cu 40-50 de ani. Au luat iniţial aceleaşi măsuri greşite pe care am început şi noi să le luăm în urmă cu zece ani: să lărgim străzi, ca să aducem şi mai multe maşini, fără să înţelegem că nu este soluţia. Deci, avem experienţa de succes a oraşelor din Europa occidentală, către care ţintim. Trebuie să alocăm bani pentru transportul public, trebuie să avem curajul să spunem că parcarea nu este un drept absolut şi încet-încet o să replicăm modelul de succes pe care îl vedem cu toţii când mergem în vacanţe", a precizat edilul general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News