Data publicării:

Vâlcea: Tânăr arestat pentru că a furat un tractor de la o fermă din Germania

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii vâlceni au arestat un tânăr de 29 de ani din comuna Suteşti care era căutat de autorităţile din Germania pentru furtul unui tractor de la o fermă agricolă din Osterhofen, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit sursei citate, un judecător din cadrul Tribunalului Districtual din Deggendorf a emis pe numele bărbatului un mandat european de arestare, el fiind depistat de autorităţile din Vâlcea în localitatea natală.

"Tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 242, alin. 1, din Codul penal german, constând în aceea că, în dimineaţa zilei de 24 mai a.c., în jurul orei 04.00, a sustras de la o fermă agricolă, din Osterhofen, un tractor în valoare de peste 20.000 de euro, folosind o cheie de contact originală, sustrasă de pe panoul de chei al fermei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabi Popescu.

Tânărul a fost ridicat de poliţişti marţi, de la domiciliu, în prezent, el aflându-se la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel