Vâlcea: Şofer amendat cu 10.800 de lei după ce a fost prins de poliţişti pe DN 7 cu un transport ilegal de porci
Poliţiştii din Călimăneşti au identificat marţi, la un control pe DN 7, un transport neautorizat de suine, al doilea în ultimele două zile, şoferul autoutilitarei în care se aflau animalele fiind sancţionat cu o amendă de 10.800 de lei, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, în dubă se aflau 23 de porci de greutăţi diferite care nu erau crotaliaţi, iar şoferul, un bărbat de 39 de ani din comuna Prundeni, nu deţinea documente legale care să ateste provenienţa animalelor pe care le transporta. La faţa locului au fost chemaţi şi inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor care au confiscat porcii, i-au eutanasiat şi apoi i-au incinerat, conform măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane de către Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor. În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii vâlceni, au descoperit tot la Călimăneşti, la un control pe DN 7, un alt transport cu 20 de porci, şoferul din Dâmboviţa fiind sancţionat tot cu o amendă de 10.800 de lei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News