Data publicării:

Vâlcea: Cel mai lung drum judeţean va fi modernizat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

DJ 678 A, cel mai lung drum judeţean din Vâlcea şi legătura cea mai scurtă a localităţilor din centrul judeţului cu reţeaua transeuropeană de transport TEN-T Core E81 (DN7), va fi modernizat printr-un proiect european în valoare de peste 58 de milioane de lei, contractul de execuţie al lucrărilor fiind semnat miercuri, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea. 

Drumul Judeţean 678 A, are o lungime de circa 27 de kilometri, porneşte din DN 64 şi străbate patru comune din Vâlcea - Mihăeşti, Galicea, Nicolae Bălcescu şi Milcoiu (DN7). 'Miercuri, 12 iunie 2019, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Constantin Rădulescu a semnat contractul de achiziţie publică de execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii 'Modernizare DJ 678 A, DN 64 (Tătărani) - Bratia Vale - Cocoru - Dealu Mare - Predeşti - Corbii din Vale - Popeşti - Ginerică - Limita Judeţ Argeş', cu o valoare totală de 58.300.512,20 lei (peste 583 miliarde lei vechi).

Acest drum judeţean, pe care nu a mai fost turnat covor asfaltic din anul 1972, reprezintă cea mai scurtă cale de acces la reţeaua transeuropeană de transport TEN-T Core E81 (DN7) Mălureni - Rm. Vâlcea - Câineni a comunităţilor din zona de centru a judeţului Vâlcea', se arată într-un comunicat al forului judeţean.

Potrivit sursei citate, perioada de finalizarea a acestui proiect este de patru ani, printre lucrările ce vor fi realizate în această perioadă, pe lângă asfaltarea pe întreaga lungime, aflându-se şi consolidarea celor 14 poduri de pe traseu, cel mai important fiind cel de la km 2+466, care traversează râul Olt şi are cinci deschideri de câte 50 m, respectiv o lungime totală de 250 metri, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel