Data publicării:

Val Vâlcu spune ce ne așteaptă: Suntem la Rocky VI, vedem filmul ăsta de 25 ani

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Jurnalistul Val Vâlcu spune ce se va întâmpla cu România după alegerile parlamentare.

"Să știți că nu se conturează mare lucru. România joacă un film de 25 de ani. Suntem sub o franciză Rocky, acum e Rocky VI. Am văzut cum votul la prezidențiale schimbă tot, președintele de la Traian Băsescu încoace... vine pe un mesaj de genul - "dacă votezi Bongo eu plec în Congo", "Ponta ne duce în China", "Săriți că e atacată democrația!", după care președintele asta face: schimbă votul popular. Nu dă mandat partidului plasat pe locul I. Nu văd ce ar fi diferit de data asta!

Au venit noi generații, n-au mai văzut filmul, sunt la primul vot... nu știu ce-o să fie acum, dar știu ce o să fie peste cinci ani: o mare dezamăgire! Pentru că am văzut că cei care ni l-au adus pe Traian Băsescu l-au susținut cu încrâncenare - lideri de opinie, instituții media, partide... Ce ne spune sfârșitul mandatului lui Băsescu? Cei mai mari critici ai lui vi l-au adus pe Klaus Iohannis. Aceiași ne spuneau că Iohannis e un dezastru! Pe aceeași schemă!" a spus Val Vâlcu în platoul România TV.

Niels Schnecker a intervenit: Am auzit foarte des acest lucru - nu mă aștept pentru că nu va da mandatul neapărat, că trebuie să dea celui mai mare partid, primului partid,... Nu scrie nicăieri acest lucru! E o cutumă care ar trebui să fie dar nu este. Ca atare, știm de la ultimii doi președinți că se poate da și la al doilea, și la al treilea...

Val Vâlcu: Spuneam că am văzut filmul ăsta la alegerile prezidențiale și parlamentare de 25 de ani. Suntem la Rocky VI. E franciza care rulează încă... Nu știu cine-i regizorul, dar e clar că publicul, până acum, asta a văzut.

Legat de scenariul privind repetarea alegerilor prezidențiale și invalidarea turului I, Val Vâlcu a comentat:

"Dom'le, nu scoți niciodată pistolul, doar să-l fluturi, dacă nu-l folosești! Că celălalt te taie cu șișu, dacă tu doar fluturi pistolul. CCR-ul, dacă tot știa că nu face nimic, de ce a mai agitat apele, crescând practic voturile artificial pe linia USR - anti-USR, pe de-o parte. În al doilea rând, se discută despre PSD care dă voturile sau își trimite electoratul.... păi, stai o clipă! Acolo-s niște oameni, nu-s de dat de-aici dincolo. Oamenii aceia au fost făcuți mahala ineptă, știrbi, plăcuțe suedeze, li s-au reproșat tot felul... bun au fost la adresa partidului, dar în spate erau niște oameni. Acum îi chemi pe acei oameni pe care i-ai jignit?". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel