Val de imigranți clandestini arestați
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Numărul arestărilor de imigranți clandestini a crescut spectaculos în 2017 în SUA, în timp ce intrările ilegale au înregistrat o scădere record, au anunțat marți serviciile de imigrație (ICE) și poliția de frontieră (CBP).

Lupta împotriva imigrației ilegale este una dintre prioritățile președintelui Donald Trump, care a promis construirea unui zid la frontiera de 3.000 de km cu Mexicul, în numele luptei împotriva criminalității și în favoarea protecției locurilor de muncă ale americanilor.

Numărul arestărilor pe teritoriul american a crescut cu 30% în anul fiscal 2017 (octombrie 2016 — septembrie 2017) comparativ cu perioada precedentă și cu 42% de la 20 ianuarie, data preluării funcției de către Trump, a spus Thomas Homan, director-adjunct al ICE, prezentând raportul anual al instituției.

Potrivit lui Homan, 92% din arestări au vizat persoane condamnate, urmărite judiciar sau care au încălcat legile privind imigrația, în conformitate cu prioritățile stabilite în decretul semnat de Trump la 25 ianuarie. Homan a negat că agenții săi arestează persoane la întâmplare. "Sunt operațiuni țintite, știm exact pe cine arestăm și unde o facem", a dat el asigurări.

Pentru anul fiscal 2017, poliția de frontieră a înregistrat un nivel minim record, de 310.531 de arestări, a indicat la rândul său Ronald Vitiello, raportor adjunct al CBP. Această scădere vizează în special frontiera de sud-vest, unde au fost instalate prototipuri de ziduri de beton armat.

[citeste si]

"Zidul face parte dintr-un sistem de securitate mai larg care folosește noile tehnologii, precum fascicule luminoase, radare și turnuri de observație", a explicat Vitiello. CPB testează de asemenea din septembrie drone pentru supravegherea 'zonelor cu risc ridicat'. În medie, aproape o mie de persoane sunt arestate în timp ce trec ilegal frontiera în fiecare zi, a precizat Vitiello, care s-a declarat îngrijorat de afluxul de copii, care călătoresc singuri sau cu familia.

Numărul total de expulzări a scăzut cu 6% comparativ cu 2016 (226.119 persoane), deoarece "frontierele sunt mai bine controlate", a afirmat Thomas Homan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel