
Încă un scandal este pe cale de a izbucni în PRM, după ce Corneliu Vadim Tudor l-a exclus din partid pe unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi: Gheorghe Funar. Ziarul Tricolorul titrează, într-un comunicat de presă, "Gh. Funar a fost dat afară din P.R.M. pentru grave abateri de la Statut şi trădarea Mişcării Naţionale", arătând motivele pentru care Funar a fost exclus din partid. Adevăratul motiv al excluderii lui Funar ar fi că Vadim Tudor a aflat că acesta este propus pentru șefia PRM la Congresul Extraordinar care va avea loc, sâmbătă, la Alba Iulia.
"Şarpele crescut la sînul PRM: Gh. Funar" este un alt titlul al unui material din "Tricolorul" în care se arată că: "Împins de la spate de o nevastă abuzivă şi carieristă, care vrea să-l vadă, iar, şef de partid (după ce a băgat în groapă PUNR-ul), Gh. Funar muşcă mîna care l-a făcut senator, timp de 4 ani. Aceeaşi mînă a făcut-o şi pe acea muiere insuportabilă consilier la Curtea de Conturi a României, timp de 6 ani. Acum, Funar se gudură pe lîngă colonelul de Securitate Dan Voiculescu, căruia (împreună cu colonelul de Securitate Dumitru Badea şi cu politrukul Cornel Ciontu) încearcă să-i vîndă PRM-ul, pe 2.000.000 de euro. N-are nici o şansă, gaşca lui e o şleahtă de fripturişti nenorociţi".
Problema acestui Funar este că a stat ascuns, ani de zile, ca un şarpe. Acum l-a durut capul şi a ieşit la drumul mare, dovedind că el era nemernicul care a stat în spatele găinarilor Ioan Aurel Rus, Ion Bîldea, Dumitru Badea, Gh. Acatrinei. Nu-i nimic, o să-i bată Tribunul cap în cap, pe toţi, pînă le vor ieşi toate tărîţele. Şi încă ceva: acest trădător al Mişcării Naţionale, Funar, trebuia dat afară, ca o măsea stricată, atunci cînd a scris enormitatea conform căreia „Isus Christos era pui de geto-dac“ (?!). Revenim, zi de zi, cu texte şi dezvăluiri despre aceşti vidanjori".
Vezi AICI comunicatul de presă al PRM
Potrivit unor informații, se pare că Vadim a prins de veste că fostul său colaborator ar candida pentru șefia PRM la Congresul Extraordinar al PRM, care va avea loc, sâmbătă, la Alba Iulia. Important este dacă Vadim Tudor va fi prezent și el la acest Congres și ce decizie se va lua.
Gheorghe Funar, fost primar al Clujului, a fost președintele PUNR între 1992 și 1997 și, din 1998, a devenit membru PRM, unde a ocupat poziția de secretar general. În 1997, când a fost înlocuit de la șefia PUNR de Valeriu Tabără, Gheorghe Funar a refuzat să recunoască decizia, să părăsească sediul PUNR sau să predea ștampila partidului, chiar și după ce a fost exclus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- Oana Zăvoranu și Alex Ashraf divorțează, după șapte ani de căsnicie: "Sunt, în sfârșit, o femeie liberă care are de unde alege"
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?