Data actualizării:
Data publicării:

Vaccinul HPV, compensat din această toamnă

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că vaccinul HPV va fi compensat din această toamnă.

"Compensarea devine operaţională din această toamnă, probabil luna septembrie, septembrie-octombrie, va deveni operaţională. Nu e vorba doar de vaccinul HPV, e vorba şi de alte tipuri de vaccinuri de interes pentru public, cum e vaccinul gripal sau de vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice. E o schimbare şi aici, totală, de sistem. În primul rând, că nu era niciun sistem pentru pacienţii cu boli cronice. Îşi cumpărau vaccinurile şi păcat că nu sunt cei de la Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice aici, să vă spună ce eforturi financiare trebuiau să facă, ca să se vaccineze. Din această toamnă, sigur că depinde foarte mult şi de fluxurile financiare, dar vă garantez că în această toamnă vaccinul HPV va fi compensat. Şi, ceea ce este cel mai important va fi compensat, parţial, e adevărat, şi pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi", a declarat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Cum recunoaștem infecția cu HPV

Prof. Dr. Călin Giurcăneanu, renumit medic dermatolog, a fost invitat la interviurile DC News și DC Medical, unde a vorbit despre infecția cu HPV.

"Pe vremuri era numită dermatovenerologie. Mai sunt astăzi bolile venerice în atenția dermatologului? Cum e stăpânit fenomenul? Au revenit unele boli pe care le credeam eradicate.”, a spus Val Vâlcu.

"Bolile venerice constituite și acum una din preocupările dermatologului. Aici trebuie să ajungă. Bineînțeles că dermatologul trebuie să coopereze foarte bine în această situație cu ginecologul și cu urologul.”, a spus Dr. Călin Giurcăneanu.

"Cu ce vă confruntați cel mai adesea?”, a întrebat Val Vâlcu.

"Cel mai adesea mă confrunt cu infecția genitală cu HPV. Infecția cu virusul Human papillomavirus (HPV) este una dintre problemele majore, nu ale României, ci ale întregii lumi.”, a spus Dr. Călin Giurcăneanu.

"Ale României este pentru că nu au fost campanii de vaccinare și suntem pe primul loc la decese în Europa.”, a completat Val Vâlcu.

"Din păcate. Asta poate dintr-un anume stil de educație în familie, în societate, poate și în școală, în care se spune: „Nu te vaccina că nu este bine". Acest vaccin monovalent, care se găsește acum, ar fi foarte bine să fie făcut încă de la 12 ani. Deci înainte de a începe viață sexuală, să facă acest vaccin.

Odată ce apare acest HPV, vin la mine, automat îi trimit să meargă și la vaccinare după ce îi rezolv problemele, dar automat trebuie să se vaccineze și partenerul/partenera.”, a spus Dr. Călin Giurcăneanu. Citește mai mult>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel