Întrebat la Radio România Actualităţi, într-un interviu difuzat vineri, dacă situaţia actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii, şeful Executivului a răspuns: "Eu cred că da. Sunt şi vaccinuri care se adresează unor boli care sunt transmisibile, deci acel părinte nu-şi pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate. Pe tot ceea ce înseamnă civilizaţie europeană, nord-atlantică, procentul trebuie să fie peste 95% din copii vaccinaţi. Iertaţi-mă, când noi stăm în jur de 50% suntem departe de lumea civilizată. (...) Fac o medie pe ţară".
Totodată, Tudose a amintit că Legea vaccinării a fost "în primă lectură", joi, în şedinţa de Guvern.
"Nu rezolvă toate problemele (...) Pe de o parte, la un capăt al problemei se află sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri. Apoi am constatat că şi atunci când sunt n-au ajuns toate în timp util în toată ţara. Apoi, după ce au ajuns în toată ţara, atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie şi copiii vaccinaţi şi, în ultimă speţă, au fost acei părinţi iresponsabili - şi îmi asum cuvântul - care invocând diverse pretexte sau diverse convingeri au considerat - copiii lor nu trebuie vaccinaţi", a spus Tudose.
Potrivit premierului, o lege a vaccinării "poate începe cu a asigura stocurile necesare".
"Mi-am asumat şi ca proiect al Guvernului, dar şi ca proiect personal revigorarea şi reinventarea (...) Institutului Cantacuzino, să producem şi noi vaccinurile noastre, apoi ele să fie distribuite, iar medicii să-şi facă efectiv treaba. Nu se poate să avem judeţe cu un procent de sub 50% din copii vaccinaţi. Este absolut incredibil", a afirmat Tudose.
Chestionat când estimează că va fi pusă în funcţiune această lege, Tudose a răspuns: "Este o prioritate a întregului guvern, este o prioritate, repet. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, dar să fie bine".
Totodată, şeful Executivului a precizat că are în vedere şi alte măsuri pentru a fi crescută rata de vaccinare a copiilor.
"Am aşteptat o lună de zile, să spunem, măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul, a început, am văzut (...) Vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcţionează, la un bisturiu mai mare. Mergem pe lanţ în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu aşa ceva", a mai afirmat Tudose.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!