Vaccinare "la chiuvetă". Problemă cu locurile din închisori pentru cei găsiţi vinovaţi, inclusiv beneficiarii certificatelor false
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com
Jurnalistul Val Vâlcu a subliniat faptul că nu numai cei care au operat acele vaccinări "la chiuvetă" ar trebui pedepsiţi, ci şi "beneficiarii" acestor infracţiuni. 

"S-a spus că vor primi ani grei de închisoare cei care au operat sistemul – şi foarte bine dacă vor face – dar şi cei 2.000 de beneficiari ar trebui să intre la închisoare. Unii dintre ei probabil au intrat în spital, deci au fost pedepsiţi cu o formă severă, au suferit fizic, dar mă gândesc logistic, unde duci 2.000 de persoane? Trebuie înfiinţat un penitenciar pentru astfel de persoane.

Pe de altă parte, nici nu ar trebui să scape nepedepsiţi, pentru că au 'beneficiat' de această infracţiune, au folosit certificatul respectiv", a subliniat Val Vâlcu într-o intervenţie la B1TV, la emisiunea realizată de către Laura Chiriac.

DNA: Patru persoane reţinute în dosarul privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti-COVID la Petea

Patru persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de corupţie privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti-COVID, a informat miercuri DNA.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea au efectuat marţi percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a Danielei-Ioana Hoblea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, pentru luare de mită, fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată, dar şi Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical în cadrul Direcţiei de Sănătate Bihor şi o persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul acestui an, suspecţii Daniela Hoblea, asistentă medicală, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori medicali, ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro, de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificat digital european COVID, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.

"Persoanele interesate ar fi apelat la suspecţii menţionaţi, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european COVID", se precizează în comunicat.

DNA spune că mijloacele de probă au relevat existenţa a două moduri de acţiune: unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) este acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverinţa de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate.

În această a doua situaţie, arată anchetatorii, persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicaţii telefonice ce permit transmiterea de fişiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecţilor Daniela Hoblea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, în vederea introducerii datelor în RENV şi a generării adeverinţei de vaccinare.

"Apoi, adeverinţele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa şi sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecţii Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru 'serviciile' lor", explică DNA.

Astfel de adeverinţe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecţi decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenţie activităţii lor, menţionează procurorii.

DNA informează că la percheziţiile desfăşurate în cursul zilei de marţi au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei şi 1.000 de lire sterline, iar în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel