Data publicării:
Vaccin Covid-19, circulară prin ministere? Podaşcă (Pro România), întrebări cheie pentru Ludovic Orban
Gabriela Podaşcă (Pro România) lansează o serie de întrebări către premierul Ludovic Orban după ce în presă a apărut informaţia potrivit căreia s-ar face deja la nivel de ministere liste cu persoanele care ar urma să fie vaccinate împotriva Covid-19.
"În urma informațiilor apărute în presă, PRO România solicită prim-ministrului să prezinte de îndată, public, răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Confirmați că această circulară a fost trimisă la solicitarea dumneavoastră?
2. Au fost trimise documente similare și spre spitale, școli, persoane vulnerabile sau instituții de siguranță națională?
3. Care sunt criteriile pe baza cărora a fost stabilită această ordine de vaccinare?
4. Care este motivul pentru care această prioritizare se face în spatele ușilor închise, fără transparență decizională?
5. Care este temeiul pentru întocmirea acestor liste în contextul în care România nu a angajat nicio comandă pentru vaccinul anti-SARS-COV2?
Oamenii au dreptul să fie informați, măcar acum, în ceasul al 12-lea, legat de discuțiile care se poartă pentru campania de vaccinare. Este vorba despre viețile a milioane de români!", transmite Gabriela Podaşcă (Pro România).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News