Data actualizării:
Data publicării:

Vaccin anti COVID-19. Papa intervine: Unii profită. Sunt adepţii lui Pilat

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Twitter
Foto: Twitter

Papa Francisc intervine în discuţiile despre vaccinul împotriva COVID-19 şi spune că problema este că sunt mult prea multe interese partizane la nivel mondial. 

"Criza prin care trecem din cauza pandemiei ne afectează pe toţi. Putem să ne revenim mai repede dacă vom căuta cu toţii binele suprem. Din păcate, însă, suntem martorii creşterii intereselor partizane. Spre exemplu, sunt unii cărora le-ar plăcea să aprofundeze soluţiile posibile, aşa cum este cazul vaccinului. Dar unii profită de situaţie, divizează, cauztă avantaje politice şi economice, generează sau cresc conflicte. Altora pur şi simplu nu le pasă de suferinţa semenilor lor, merg pe drumul lor. Aceştia sunt cei devotaţi lui Pilat din Pont. Se spală pe mâini!", a declarat Papa Francisc miercuri dimineaţă în curtea San Damaso, din Vatican. 

În urmă cu câteva săptămâni, Papa Francisc spera ca vaccinul COVID-19 să fie distribuit tuturor, dar în special celor săraci.  Discursul de astăzi, însă, trage un semnal de alarmă, scrie repubblica.it

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel