Data actualizării:
Data publicării:

Vacanţa în India: Taj Mahal, probleme cu turiştii

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

India va limita numărul de vizitatori care pot merge la Taj Mahal, în scopul de a conserva mai bine celebrul monument, informează miercuri AFP.

Situat în apropiere de Agra la 200 km sud de New Delhi, Taj Mahal-ul, pe care indienii l-au supranumit "monumentul dragostei", este admirat în fiecare an de milioane de turişti şi reprezintă un reper obligatoriu pentru demnitarii străini.

Democratizarea turismului pe teritoriul Indiei contribuie la creşterea frecventării sitului, ceea ce sporeşte presiunea supra fundaţiilor sale, notează AFP.

Construit între 1631 şi 1648 de împăratul mogul Shah Jahan în memoria soţiei sale preferate, Mumtaz Mahal, mausoleul de marmură albă încrustată cu pietre preţioase trebuie restaurat regulat pentru a-l împiedica să se îngălbenească sub efectul poluării aerului.

În medie, între 10.000 şi 15.000 de persoane vizitează zilnic Taj Mahal-ul, dar cifra poate atinge 70.000 de vizitatori în cursul weekendului.

Autorităţile au anunţat miercuri că maximum 40.000 de persoane vor putea vizita monumentul zilnic.

"Trebuie să asigurăm siguranţa monumentului ca vizitatori. Gestiunea mulţimilor era pe cale să devină o provocare pentru noi", a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un responsabil al agenţiei arheologice indiene, Archeological Survey of India (ASI).

Restricţiile nu îi vor afecta pe turiştii străini, care plătesc 1.000 de rupii pentru o vizită (13 euro), ci numai pe cei indieni, care plătesc un bilet de intrare de 40 de rupii. Aceştia vor putea scăpa de restricţii dacă acceptă să plătească 1.000 de rupii.

Aproape 6,5 milioane de persoane au vizitat Taj Mahal-ul în 2016, potrivit guvernului indian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel