Data publicării:
Vacanță GRECIA 2022. Cinci MOTIVE ca să alegi KAVALA, pe nedrept ocolită în drum spre Thassos
Toate drumurile duc spre Thassos pentru cei mai mulți români care aleg Grecia ca destinație de vacanță. În drumul lor, ocolesc cu vreo 80 de kilometri - pe nedrept - orașul Kavala, aflat la doar 560 de kilometri de București.
Kavala este un oraș cu o puternică istorie. Se spune că de aici a pornit creștinismul în Grecia și în Europa, odată cu venirea Apostolului Pavel. Vindecarea unei tinere ar fi dus la încarcerarea sa. Astăzi, o biserică îi stă mărturie - Biserica Sfântul Nicolae. Dar Kavala e chiar mai mult de atât. Orașul este împărțit în două, orașul vechi păstrând amintirea lui Mohammad Ali, prin statuia realizată de către sculptorul Konstantinos Dimitriadis, dar și prin casa ce astăzi îi este transformată în muzeu. Numit și Mehmed Ali, el a fost pașă și vicerege al Egiptului, încurajând apariția statului egiptean modern. Deși analfabet, a înființat chiar și un Minister al Educației. A sprijinit sistemul de învățământ, a pus bazele primei școli de inginerie din Egipt, dar și a primei școli de medicină. Casa sa din Kavala era una dintre cele mai mari în acele timpuri, fiind considerată unul dintre cele mai elocvente exemple ale arhitecturii otomane din secolul al XVIII-lea. Kavala se caracterizează prin diversitate. Aici veți găsi și o moschee construită de Suleiman Magnificul în onoarea prietenului său, Ibrahim Pașa. Tot la comanda lui Suleiman Magnificul, a fost construit și celebrul apeduct din Kavala, Kamares, emblemă a orașului, alături de castelul ce tronează deasupra Kavalei.
Și dacă istoria nu v-a convins îndeajuns pentru a vizita Kavala, aflați că aici veți mânca cele mai proaspete fructe de mare, dar și cel mai gustos pește, pentru că de aici se aprovizionează mai multe țări din Europa, inclusiv România. De asemenea, specialitățile locului sunt vinul alb local, dar și fursecurile cu miere și migdale, precum și salata de vinete ori sărmăluțele de pește în foi de viță sau saganaki cu creveți și midiile cu orez. În plus, date fiind influențele încă prezente în Kavala, aici veți găsi un bazaar. Da, un bazar ca-n Istanbul, unde ce credeți? Puteți negocia la fel ca-n țara vecină Greciei. Nici plajele nu lipsesc. Kavala se remarcă prin trei plaje principale, dar coasta din care face parte Kavala se întinde pe nu mai puțin de 80 de kilometri de plajă.
Iată și cinci motive notate de travel.gr pentru a vizita Kavala:
1. Imagine perfectă ca o carte poștală: apeductul lui Kavala, cunoscut și sub numele de Kamares, este fundalul perfect pentru o fotografie de neuitat a vizitei tale în oraș. Este de fapt o conductă de apă înălțată care a alimentat o parte a orașului până în 1930.
2. Vizitați licitația de pește de la Kavala, una dintre cele mai mari din țară, pentru a încerca pește proaspăt local. Oamenii din Kavala sunt mândri de peștele lor. Mulți, tineri și bătrâni, merg adesea la pescuit și de-a lungul coastei din stânga și dreapta orașului, unde vezi lansete și paragate. Dorada, bibanul de mare, chefalul și crustaceele, toate provin din nordul Egeei.
3. Urcă până la cetate, la acropolele din Kavala din vârful orașului vechi. Bizantinii, venețienii și otomanii au profitat de poziția cheie a peninsulei și au fortificat castelul.
4. Orașul vechi este plin de clădiri și moschei otomane conservate. Începeți de la Imaret.
5. O sută cincizeci de croitorii, zece cinematografe, cluburi de tenis, săli de bal, restaurante și patiserii au fost elementele care au modelat imaginea orașului la începutul secolului al XX-lea. Kavala a fost centrul prelucrării și exportului de tutun în Balcani. Datorită acestui produs, a cunoscut o creștere comercială și economică semnificativă de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News