"Dacă aș avea cumpărată acum excursie în Grecia nu aș anula nimic, situația este OK în insule, cardurile funcționează aproape peste tot, iar turiștii nu sunt afectați.
Să aveți totuși bani cash la voi, chiar dacă grecii anunță că nu este nevoie și că bancomatele eliberează bani pentru turiști - s-a dovedit de multe ori că grecii sunt imprevizibili.
De asemenea, dacă mergeți cu mașinile personale, încercați să faceți plinul în Bulgaria. Nu văd niciun pericol pentru cursele charter de avion. Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmplă ar fi o greva generală (depinde foarte mult de referendumul din weekend și de deciziile ulterioare ale Greciei de a face rost de bani, poate inclusiv prin tăieri de salarii și pensii), care ar putea să afecteze circulația terestră și cu ferry-boat-urile, însă îmi amintesc că și în anii trecuți s-a întâmplat asta, iar turiștii nu au avut prea mult de suferit.
Iar toată povestea aceasta, chiar și dacă se va termină cu exit-ul Greciei din UE, cred că va aduce pentru turiști exact ceea ce dorește toată lumea: prețuri mai mici la vacanțe în anul viitor pentru că marii tour-operatori vor specula panica și vor negocia cu grecii la sânge pachetele pentru la anul.
Recomand precauție în perioada următoare și să fie urmărite știrile, însă pentru moment nu văd niciun pericol și niciun motiv pentru care ai renunța la vacanța deja cumpărată", a scris pe Facebook Răzvan Pascu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Ce poți face în București, de Florii. Evenimentele care vor avea loc