„Vă invităm să descoperiți o lume vibrantă!” pictorii Mihai Stanciu și Sânziana Georgescu, despre expoziția grupului KOMPUS/ VIDEO
Astăzi, în Cartierul Armenesc (Strada Armenească nr.33), începând cu ora 18, va avea loc vernisajul celei de-a patra expoziții a Grupului Kompus. Invitația este adresată tuturor iubitorilor de pictură, intrarea este liberă.
Doi dintre expozanți, tinerii artiști plastici Sânziana Georgescu și Mihai Stanciu au vorbit despre pasiunea lor și despre felul în care se raportează la ea.
Mihai Stanciu – „De aceea am renunțat la design grafic...”
„Bucuria către o muncă fizică, de dibăcie, de tot ce înseamnă lucru manual. De aceea am și renunțat la partea de design grafic. Atunci când m-am văzut cu un laptop în față și toată cariera mea posibila carieră pe care urma să o am se petrecea doar în fața unui ecran și nu mă mai murdăream (eram obișnuit să am pe mine diluanți, cerneluri și alte nebunii) mă simțeam prea curat, nu simțeam că aveam în față un produs palpabil de care pot să mă bucur. Făceam un afiș, îl printam, mă uitam la el...ziceam: mmm. Dar la momentul în care am ajuns la pictură, eu ca fire nu sunt deloc genul analitic și fac o pânză într-o oră și zic gata, asta e! Practic eu pun mai mult accent pe parcurs decât pe destinație și în timpul în care lucrez și murdăresc un sfert de atelier și eu mă fac praf pentru că am toate hainele pătate de vopsea zic: așa da!” a declarat pictorul Mihai Stanciu
Sânziana Georgescu – „Să vii cu ochi proaspeți...”
„Nu știu unde o să ajung, dar știu că trebuie să-mi reintru în focurile artei. Vara a fost ca o cădere pentru mine, dar știu că de jos doar în sus se poate ajunge. Nu pot decât să lucrez în continuare, așa cum spune domnul profesor (n.r. lector univ. dr. George Moscal). Să pictez prea mult poate fi și asta o problemă. Obișnuiam să stau în atelier chircită, să lucrez la șevalet, mai lucram și pe jos dacă era nevoie, ajungeam acasă, mai lucram și acasă, dar la inițiativa colegului Mihai (Stanciu) m-am apucat și de sport și mi-am dat seama că este nevoie de echilibru până și în viața unui pictor. Să ieși din atelier și să-ți clătești mintea ca să vii cu ochi proaspeți .” a subliniat pictorița Sânziana Georgescu
Expoziția va putea fi vizitată în Cartierul Armenesc, în perioada 10 -18 octombrie 2024.
Mai multe informații pe DC NewsTV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News