"V-a tăiat nevasta!". Cabral, de urgență la spital: Plagă prin înjunghiere, cam 2 cm
Cabral, prezentatorul emisiunii Sunt celebru, scoate-mă de aici! , a povestit ce a pățit de curând, după ce și-a cumpărat un cuțit nou.
"Mi-am luat cuțit nou. Nu mare, nu mic, din ăla de survaivăr. Oțel adevărat, formă ergonomică, ascuțit laser. Perfecțiune! Zic să-l testez. Ies în curte, pun ochii pe niște cartoane mai agresive, scot cuțitu’. Tai trei cartoane, mă strigă Namiko din casă, ridic privirea, atenția se duce dracu’, mușchii mei oțeliți o iau razna și-mi înfig adânc cuțitul în laterala piciorului, în dreptul genunchiului. Până la capăt.
Cobor privirea. Jeanșii mei gri primeau infuzie de roșu. Strâng cuțitul (are un mecanism superb, cu siguranță, să nu te tai) și verific rana. Cum verific rana? Bag deștu’ în tăietura din pantaloni și-apoi mai departe.Intră ușor, alunecă mai departe și se oprește în os. Văleu!”, a povestit simpaticul prezentator, pe pagina sa Cabral.ro.
"Mda, trebuie cusută sarakia, că altfel nu se închide. Las copiii vegheați de nevastă și plec la spital”, a spus vedeta.
Ajuns la spital, la triaj, Cabral a fost întrebat dacă soția lui este cea care l-a rănit.
"– Ce ați pățit?
– Ce să pățesc… m-am cuțitat singur.
– Deci autovătămare. Cu intenție?
– Ăăă… păi dacă era cu intenție alegeam și eu un loc mai spornic, să nu mai consum și benzina până aici. Nu, involuntar.
– Dumneavoastră?
– Păi… da, eu… involuntar.
– Sigur nu soția, da?”, a relatat Cabral.
"Ajung la cabinet, nu era multă lume. După ceva timp mă cheamă. Intru.
– Ce-ați pățit?
– Plagă prin înjunghiere, cam 2cm, până la os. Cu cuțit.
Prima întrebare a omului:
– Nevasta v-a înjunghiat sau cum?
Mă blochez. Măi, nene, știți voi ceva ce nu știu eu?!
– Nu, dom’le, singur.
– Sigur? (...)
Vine doctorul.
– Ce avem aici?
– O plagă prin înjunghiere dom’ doctor. Pacientul spune că e accident casnic.
Se uită la mine.
– Ooo, domnu’ Cabral!
– Bună seara! Da’ cum s-a întâmplat?
– Păi…
– Stați, nu-mi spuneți… v-a tăiat nevasta!”, a relatat Cabral.
Citește și:
Concluzia lui Cabral după declarațiile Deliei legate de copii
Recent, Delia a postat pe TikTok un video în care explică de ce nu vrea să devină mamă, în urma întrebărilor venite din partea celor care o urmăresc. Mesajul artistei a stârnit numeroase controverse, mulți criticând-o pentru decizia ei.
Cabral se numără printre cei care au reacționat public în urma declarațiilor făcute de Delia.
"D. nu vrea să aducă pe lumea asta copii. Eu am trei. Copii, zic. Am vreun drept, am cel mai mic drept să comentez alegerea Deliei? Am cel mai mic motiv să deschid gura pe tema alegerilor ei? Aș mai avea vreo urmă de bun-simț dacă m-ar lua gura pe dinainte să-i comentez unui om, oricărui om, alegerile pe care și le ia? Nu. Pentru că sunt alegerile lui și dacă cineva începe să elucubreze pe marginea lor... ei bine, nu face altceva decât să-și arate micimea.
Probabil e interesant să ne dăm cu părerea despre alegerile de viață ale altor suflete. Dar interesant nu e neapărat normal la cap, decent sau de bun simț. Ar fi bine, mai ales pentru noi înșine, să ne judecăm unii pe ceilalți mai puțin... spre deloc. Și ar fi bine de tot să ne respectăm mai mult. Să ne respectăm între noi și să ne respectăm alegerile. Am învățat încă de mic, din familia mea de zdrăngăniți: cu cât pierzi mai mult timp bârfindu-i pe alții, cu atât mai puțin timp ai să te gândești la tine”, a scris Cabral pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News