Data publicării:
UZPR - Concurs pentru premiile anuale cu tema ÎMPREUNĂ PENTRU PACE
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România anunță concursul uniunii pentru acest an având titlul "ÎMPREUNĂ PENTRU PACE".
În aceste vremuri, în care jurnaliștii exercitându-și profesia se află în situații periculoase și de conflict armat și dat fiind faptul că, potrivit Federației Internaționale a Jurnaliștilor, „Niciun reportaj nu merită viața unui jurnalist”, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul anual pentru Premiile UZPR, cu tema ÎMPREUNĂ PENTRU PACE.
Sunt invitaţi să participe atât profesionişti din mass-media, cât şi tinere condeie jurnalistice din țară, jurnalişti români din afara granițelor României.
Criteriile de evaluare, care vor îngloba toate producțiile mass-media cu această temă, vor avea în vedere originalitatea abordării subiectului, abilităţile jurnalistice ale autorului, creativitatea și relevanţa în acord cu tema concursului.
Juriul, alcătuit din profesionişti din domeniul mass-media, după selecție, va alege cele mai bune lucrări înscrise în concurs.
Vor fi premiate cele mai bune producții la secţiunile presă scrisă, presă online, carte de specialitate, radio și televiziune, fotografie, grafică, publicistică.
Lucrările pot fi trimise pe adresa UZPR, B-dul Gheorghe Magheru, nr. 28-30, sector 1, București sau pe adresa de email [email protected], până la data de 1 noiembrie 2023.
Acestea trebuie să fie însoţite de formularul de înscriere cuprinzând datele de contact ale autorului.
Toate materialele scrise trebuie să fie însoţite de dovada redacţiei care le girează (link pentru presa online, pagina scanată cu articolul semnat de autor şi antetul publicaţiei tipărite).
Materialele audio-video vor fi prezentate pe suport electronic (CD/DVD) cu dovada difuzării de către o redacţie radio-tv.
Departamentul de ComunicareUniunea Ziariștilor Profesioniști din România
https://www.facebook.com/uniuneaziaristilorprofesionisti/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News