USR, sesizare la CCR. Premieră pentru România
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
CCR
CCR
USR va sesiza Curtea Constituţională cu privire la încălcarea dreptului la un mediu sănătos, sesizare care ar fi o premieră pentru România, potrivit USR Cluj.

'Uniunea Salvaţi România (USR) va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege care permite modificarea discreţionară a limitelor ariilor naturale pentru desfăşurarea unor proiecte miniere care au primit licenţe înainte de anul 2007 (anul aderării României la UE). USR consideră că acest proiect de lege reprezintă un atac la dreptul cetăţenilor la un mediu sănătos', se arată în comunicatul transmis, miercuri, de USR Cluj.

Premieră

Potrivit senatorului Mihai Goţiu, o sesizare pe tema mediului la CCR ar fi o premieră. 'Nu ţin minte să mai fi fost sesizată Curtea Constituţională cu privire la încălcarea dreptului la mediu sănătos, dar e timpul ca politicienii Puterii să afle că acesta există, e prevăzut în Constituţie şi că distrugerea mediului reprezintă o încălcare a acestui drept', a spus Goţiu.

El consideră că proiectul de lege încalcă şi normele europene în materie. 'Această lege încalcă flagrant mai multe directive europene, în special Directiva EIA şi Directiva habitate, şi chiar tratatul constitutiv al Uniunii Europene. Dincolo de toate acestea, legea încalcă, însă, în primul rând, dreptul la un mediu sănătos, prevăzut în articolul 35 din Constituţia României. În plus, sunt ignorate şi prevederile articolului 135 din Constituţie, care obligă statul să ocrotească mediul înconjurător, să menţină echilibrul ecologic şi să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii', a mai spus Mihai Goţiu, unul dintre senatorii USR care au pregătit sesizarea la CCR.

[citeste si]

Potrivit acestuia, sănătatea populaţiei este strâns legată de calitatea mediului înconjurător.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel