Data actualizării:
Data publicării:

USR se rupe de PNL în Timișoara. Viceprimarul PNL l-a supărat pe Fritz că nu-l susține

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Dominic Fritz
Sursa foto: Facebook Dominic Fritz

Dominic Fritz (USR) nu este mulţumit de susţinerea proiectelor administraţiei la vot în Consiliul Local de către viceprimarul liberal Cosmin Tabără.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat, marţi, că nu este mulţumit de susţinerea proiectelor administraţiei la vot în Consiliul Local de către viceprimarul liberal Cosmin Tabără şi că îşi rezervă dreptul de a delega atribuţiile acestuia, scrie Agerpres.

În replică, viceprimarul Cosmin Tabără spune că el nu poate fi şantajat, că lucrează corect şi că probabil asupra lui Dominic Fritz se exercită presiuni din partid.

"Am luat act de mai multe voturi în Consiliul Local Timişoara în ultimele luni şi am avut o discuţie cu domnul viceprimar Cosmin Tabără, pe care îl apreciez. I-am transmis că aşteptarea mea este ca un viceprimar care conduce într-o bună parte aparatul primăriei să-şi arate apartenenţa la conducere şi prin voturi şi mă aştept ca domnul viceprimar să susţină proiectele administraţiei în Consiliul Local. Dacă, în viitor, această susţinere nu se materializează, pentru că nu este doar o susţinere care se dă doar din vorbe, atunci îmi rezerv inclusiv dreptul să schimb felul în care sunt delegate atribuţiile mele la viceprimari", a afirmat primarul Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

"Am vrut să fie bine"

Pe de altă parte, viceprimarul Cosmin Tabără a declarat presei că are impresia că Dominic Fritz "este presat de cineva din USR", ducând o luptă inutilă împotriva PNL, care este un partener al colegilor din Consiliul Local Timişoara, dar şi al timişorenilor.

"Nu am blocat niciun proiect administrativ. Sigur că am avut discuţii referitoare la proiecte, pentru că am vrut să fie bine şi în interesul cetăţenilor, nu am vrut să fim subiect de drept penal. Ne vom păstra coloana vertebrală şi vom vota proiectele administrative pe care le considerăm a fi bune şi nu putem fi şantajaţi; cel puţin eu nu pot fi şantajat", a afirmat Cosmin Tabără.

Viceprimarul liberal a menţionat că primarul Fritz ar trebui să-şi reconsidere poziţia, dar înainte de a-i retrage dintre atribuţii, ar trebui să îl felicite pentru deblocarea proiectului de la spitalele balneo şi ORL şi a buncărului de la Spitalul Municipal.

"Ar fi bine să-şi reconsidere poziţia, Timişoara nu are nevoie de ură, ci de administratori şi ceea ce este ilegal nu vom vota niciodată", a mai afirmat Cosmin Tabără. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel