Data publicării:

USR: Noul program de guvernare PSD - ALDE va provoca haos

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Nicușor Dan
Nicușor Dan

Uniunea Salvaţi România avertizează că noul program de guvernare al coaliţiei PSD - ALDE va provoca haos în economie şi finanţele publice şi anunţă că se va opune în Parlament iniţiativelor care riscă să destabilizeze şi mai mult acest domeniu.

După un experiment economic şi bugetar eşuat în prima jumătate a acestui an, PSD - ALDE au adus România într-o situaţie financiară critică, cu venituri mai mici decât cele programate şi cu cheltuieli mult mai mari decât au fost anticipate. Această situaţie bugetară dificilă a dus la o nevoie disperată de resurse financiare pentru acoperirea promisiunilor nerealiste. Astfel, obiectivul principal al noului program de guvernare al coaliţiei PSD - ALDE este o nouă impozitare care să ia mai mulţi bani din buzunarul românilor în spatele unor noi promisiuni de majorare a salariului minim şi a punctului de pensie, se arată într-un comunicat al USR.

[citeste si]

Peste noapte, impozitul pe profit se schimbă cu un impozit pe cifra de afaceri, se introduce o nouă taxă de solidaritate şi se naţionalizează Pilonul II de pensii. Acestea sunt decizii revoltătoare ale coaliţiei PSD - ALDE care va lua cu mai multe mâini ceea ce doar a promis că va da cu una. Renunţarea la impozitul pe profit şi înlocuirea acestuia cu un impozit pe cifra de afaceri reprezintă o recunoaştere a incapacităţii şi incompetenţei guvernelor Dragnea 1 şi 2 de administrare şi colectare a veniturilor bugetare. Combaterea evaziunii nu poate fi o scuză pentru aceste schimbări pentru că nu toţi în această ţară fură 'noaptea ca hoţii' aşa cum noul Guvern se pregăteşte să facă cu banii românilor din Pilonul II de pensii. Iar taxa de solidaritate este un concept comunist care ascunde de fapt întoarcerea la impozitul progresiv, împotriva tendinţelor actuale din economiile dezvoltate de simplificare a sistemului fiscal, consideră reprezentanţii USR.

Potrivit acestora, efectul nu va fi cel dorit de autorii noului program de guvernare.

Un regim fiscal neprietenos are consecinţe negative pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte atragerea de investiţii şi dezvoltarea afacerilor. În final, toţi românii vor plăti prin împrumuturi şi taxe mai mari acest nou experiment economic şi bugetar. (...) Uniunea Salvaţi România protestează faţă de măsurile anunţate de noul Guvern, adoptate tot peste noapte, şi se va opune în Parlament acestor iniţiative de sorginte naţional-comunistă care riscă să destabilizeze şi mai mult economia şi bugetul ţării, care au intrat deja în anticipata degringoladă, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel