USR: Incendiu la metrou. L-a văzut cineva pe Grindeanu?
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 25 mai 2022, 08:58
WhatsApp
Guvernul României
USR lansează noi critici la adresa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, după incendiul de marţi, 24 mai, de la metrou. 

"Incendiu la metrou. 172 de persoane evacuate. Plan roșu de intervenție activat. 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

L-a văzut cineva pe Sorin Grindeanu?

Înțelegem că este prea ocupat să gireze tunuri și că nu-l interesează nici autostrăzile și drumurile din România, dar, măcar de ochii lumii, s-ar putea preface că este interesat de soarta românilor", au scris cei de la USR pe Instagram.

Incendiul, între staţiile Piaţa Romană şi Universitate 

"ISU B-IF a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la o ramă de metrou care a avut o defecţiune tehnică. Nu s-a manifestat cu flacără deschisă, ci cu degajări de fum. Metroul este pe tunel, la 20-30 m de peron, între Piaţa Romană şi Universitate. Incendiul a fost lichidat. Din datele pe care le avem până la acest moment, în metrou au fost aproximativ 60 de persoane. Până la acest moment, nu au fost înregistrate victime. Se vor face cercetări şi se va stabili cauza", a declarat Ioana Blănaru, purtător de cuvânt ISU B-IF, la România TV, marţi dimineaţă. 

Conform Adevărul, Metrorex anunţă că degajările de fum au apărut după frânarea puternică a garniturii. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă la metrou, iar traficul va fi reluat de îndată ce problema va fi remediată. 

172 de persoane au fost evacuate din garnitura de metrou la care s-a produs un incendiu la Piaţa Romană, a declarat, marţi, şeful DSU, Raed Arafat, citat de Agerpres.

G Ad:

El a adăugat că, dintre acestea, 25 de persoane au fost asistate medical.

"Incendiul a avut loc în tunel, motiv pentru care au trebuit să intervină pompierii şi să evacueze persoanele respective după întreruperea curentului la şinele metroului. La acest moment, toate persoanele sunt evacuate, din fericire victime nu sunt", a declarat Arafat. 

Incidentul de la metrou de marţi a fost cauzat, din primele cercetări, de defectarea unei piese a trenului şi este a patra oară în ultimii doi ani când se întâmplă acest lucru la metrourile de tip CAF, care circulă pe Magistrala 2, a afirmat, marţi, Marian Artimon, secretarul general al USLM (Unitatea Sindicatul Liber din Metrou). CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro