Data publicării:
USR, atac la Gabriela Firea: Votul de astăzi nu rezolvă problema
”Gabriela Firea va rămâne probabil în istorie ca primarul-faliment. După trei ani sub actuala administraţie, RADET nu scapă de perspectiva sumbră a falimentului”, susțin reprezentanții de la Uniunea Salvați România.
Reprezentanții USR au reacționat cu un mesaj dur la adresa primarului Gabriela Firea, după ce astăzi a fost votat proiectul prin care se înfiinţează alte două companii în domeniul termoficării. Acestea vor prelua ceea ce rezultă în urma divizării Companiei Energetica, divizare prevăzută în acelaşi proiect.
”Votul de astăzi nu rezolvă problema termoficării în Capitală, dar rezolvă o mare problemă pentru Gabriela Firea. Primarul Capitalei scapă de răspundere pentru înfiinţarea ilegală a companiilor şi pentru finanţarea lor cu peste 600 de milioane de euro din bani publici. În rest, dincolo de votul de astăzi, lucrurile rămân ca până acum: RADET nu are un plan de reorganizare viabil, nu are un plan de investiţii, nu are o soluţie agreată cu creditorii, iar asta este exclusiv vina Gabrielei Firea şi a administratorului judiciar pe care l-a impus. Gabriela Firea este "primarul faliment" al unei administraţii eşuate”, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanților USR.
Vezi și:
Proteste OUG 7. Decizie de ultimă oră a magistraților din București
Avocatul Poporului își cere scuze persoanelor cu dizabilităţi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News