Data publicării:

USR, 6 măsuri pentru sănătate. Anunț în direct la DCNEWS TV

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Anca Dragu, specialist în finanțe și reprezentant USR-PLUS a vorbit astăzi la DCNEWS TV, în cadrul dezbaterii online ”Ce votez pentru Sănătate?”, despre măsurile pentru sănătate din programul pe care l-a pregătit USR-PLUS. 

”USR PLUS vine cu un program foarte ambițios în domeniul sănătății. Este un domeniu realmente prioritar în programul de guvernare propus de USR-PLUS. Am structurat întregul capitol de sănătate în șase angajamente principale. Acestea sunt niște măsuri ușor de urmărit prin implementare, efecte, finanțare. Cele șase măsuri pe care le-am inclus ar fi în primul rând o infrastructură sanitară modernă și aici ne uităm la crearea unui fond de un miliard de euro pentru următorii patru ani din care să ne asigurăm că modernizăm spitalele, construim altele noi, cele regionale. Ne uităm cu atenție la partea de finanțare. Ne uităm la viitorul program operațional de sănătate care ar veni cu aproape patru miliarde de euro. (...) Al doilea angajament din programul USR-PLUS se numește ”stimulente pentru a ne menține sănătoși”. Aici ne uităm la măsuri simple pentru îmbunătățirea stării de sănătate a românilor. Al treilea angajament în sănătate este acela ca pacientul să aibă dreptul de a alege. Aici ne uităm la calitatea serviciilor publice. (...) Al patrulea angajament este accesul la medicamentele esențiale. Ar trebui să avem acest acces garantat pentru medicamentele esențiale, așa cum definește OMS acest concept. (...) Un alt angajament important este siguranța pacientului. El trebuie să fie în centrul sistemului de sănătate. Un alt angajament este pacientul la un click distanță. Perioada asta de pandemie ne-a arătat cât de importantă este digitalizarea”, a declarat Anca Dragu, specialist în finanțe și reprezentant USR-PLUS.

VEZI MAI MULTE: 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel