Crin Antonescu vorbea, mai în glumă, mai în serios, despre semnarea Tratatului de la Murighiol. Victor Ponta spunea că deciziile luate în Deltă țin de ”realpolitik”. Antonescu are dreptate: după trei ani de confruntări cu UNPR, acordul din acest weekend poate fi văzut ca un tratat de pace, o alianță cu un fost adversar, pentru a pregăti lupta cu un dușman mai puternic. Nici Ponta nu greșește: termenul de realpolitik, în accepțiune  germană, descrie  o abordare realistă a confruntărilor politice, în opoziție cu  viziuni idealiste, fără șanse de materializare.USL a învățat multe din războiul cu regimul lui Traian Băsescu, iar concluziile discuțiilor de la Murighiol par să confirme această evoluție.

Liderul autoritarist de la București a condus opt ani România (două mandate complete ale unui președinte din epoca pre-Băsescu) folosindu-se de erorile adversarilor. Acționând separat, ca în 2008, partidele din USL nu aveau nicio șansă. Unirea PSD și PNL, la sfârșitul anului 2010-începutul anului 2011, a fost prima lovitură serioasă dată regimului.

Mergând pe o variantă maximală, USL ar fi trebuit să lase PDL, UNPR și UDMR la guvernare, până în decembrie și apoi să ia singură Puterea. Riscant: dacă acum procurorii lui Băsescu și prietenii săi din PPE au acționat cum au acționat la referendum, ce s-ar fi întâmplat dacă mai controla și Internele și prefecturile și dacă nu exista un vot popular atât de semnificativ, având reverberații în toată Europa democratică?

Scopul electoratului este să scape de Traian Băsescu, sau cel puțin asta vor 75 la sută dintre persoanele active politic din țară (7,4 milioane din 10 care merg la vot). Odată eșuată încercarea de înlăturare prin referendum, este limpede calea de urmat: o demontare în trepte a regimului Băsescu.

Primul pas l-a constituit păstrarea majorității parlamentare. Tentative de răsturnare  a guvernului Ponta vor mai fi, dar șansele s-au redus spre zero după parafarea protocolului cu UNPR. Din această perspectivă, semnarea ”Tratatului” corespunde scopului principal.

Urmează câștigarea alegerilor și constituirea noului guvern. Așa cum aminteam, dacă partidele din USL se băteau între ele, cu candidați proprii, șansele de a face 50 la sută erau aproape de zero. Orice vot contează, inclusiv cele 1-2 procente ale Verzilor, pentru a limita fragmentarea rezultatelor. Poate interesul electoral al fiecărei formațiuni era mai bine satisfăcut, dacă mergeau pe liste proprii,  dar nu și interesul popular de a scăpa de Băsescu.

Războiul continuă și dacă USL ia peste 50 la sută: Băsescu va căuta orice chichiță juridică pentru a contesta decizia majorității și a-și impune voința, ca în 2004, 2008 și 2009. Cu o majoritate parlamentară solidă, USL poate declanșa în acel moment o nouă suspendare. Din nou se va ajunge la Curtea Constituțională, iar România va avea de înfruntat propaganda popularilor europeni.

Din această perspectivă, numirea procurorului general la DNA nu poate fi considerată o trădare a USL sau o abatere de la scopul principal-demiterea lui Băsescu, ci dimpotrivă, o repliere strategică pentru atacul final. Deja poziția liderului extrem de impopular se clatină pe plan extern. Alde Barroso și Reding și-au legat prea mult imaginea de Băsescu. Acuzațiile dure, inclusiv cele de represiune sau de apartenență la fosta Securitate, lansate în plenul Parlamentului European, vor fi reluate și când se va pune în discuție mandatul actualei Comisii.  Cum va justifica Barroso  atacul la adresa democrației, dacă în decembrie Băsescu refuză să respecte dorința cetățenilor? Singurele argumente pe care i le poate oferi propaganda portocalie sunt cele legate de independența Justiției. Numirea lui Kovesi ar pune punct acestei dezbateri și l-ar lăsa pe Băsescu singur în fața poporului. Nici dracu nu-l mai scapă, chiar dacă ia chipul unui ambasador,să zicem  Gitenstein.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News