Data actualizării:
Data publicării:

USAMV și Apa Nova, parteneriat pentru învățământul tehnic. Job-uri pentru ingineri formați în sistem dual

Autor: D.C.
WhatsApp
Rectorul UASMV, prof. Sorin Câmpeanu și directorul general Apa Nova, Mădălin Mihailovici, semnează parteneriatul pentru învățământul tehnic dual
Rectorul UASMV, prof. Sorin Câmpeanu și directorul general Apa Nova, Mădălin Mihailovici, semnează parteneriatul pentru învățământul tehnic dual

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV Bucureşti) anunță extinderea consorțiului pentru învățământ dual Smart Agri Food Campus alături de Apa Nova Bucureşti.

Acest parteneriat are ca obiectiv susținerea învățământului superior dual, prin promovarea unui program de studii de licenţă în domeniul tehnic, care să răspundă exigențelor şi cerințelor pieței muncii, în paralel cu dezvoltarea competențelor verzi şi digitale.

Inițiativa reprezintă un pas important în direcţia creării unei legături mai strânse între mediul academic şi sectorul economic, oferindu-le studenţilor oportunităţi de a-şi dezvolta abilităţile practice şi de a se integra mai uşor în activitatea profesională.

Compania Apa Nova, furnizorul de apă potabilă și servicii de canalizare pentru Municipiul București, continuă să-și demonstreze angajamentul strategic pentru dezvoltarea unui sistem educațional performant și actual, prin susținerea unor inițiative diverse, la toate nivelurile de învățământ - de la cel gimnazial, la cel universitar.

Colaborările cu instituții educaționale de prestigiu, cum este și parteneriatul semnat cu Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București, întăresc implicarea companiei în formarea viitorilor profesioniști, oferindu-le studenților oportunități de practică și dezvoltare în domenii tehnice esențiale.

Prin astfel de parteneriate, Apa Nova are o abordare integrată asupra educației: de la programe de internship în cadrul companiei, sesiuni de orientare profesională, pregătirea specialiștilor în acord cu cerințele actuale ale pieței muncii - în cadrul sistemului de învățământ dual, până la posibilitatea de angajare a tinerilor specialiști în cadrul companiei.

Din informațiile noastre, compania va angaja peste 50 ingineri pentru proiectele de alimentare cu apă și canalizări, formati în sistem dual, în care 50% din activitatea de învățământ este practică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel