Data publicării:

US Open: Rafael Nadal, eliminat de un jucător de pe locul 26  ATP

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp

US Open, o nouă surpriză.  Rafael Nadal a fost eliminat de americanul Frances Tiafoe, 24 de ani şi locul 26 ATP.

Frances Tiafoe l-a învins în optimile de finală, în 4 seturi, pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-4, 4-6, 6-4, 6-3. În 2022, spaniolul  rămâne cu trofeul cucerit la Roland Garros.

Pentru un loc în semifinalele competiției de la Flushing Meadows, Frances se va duela cu Andrey Rublev (favorit 9), după ce rusul a trecut de britanicul Cameron Norrie (7), scor 6-4, 6-4, 6-4.

”Am jucat prost, iar el a jucat bine. Dacă vreau să fiu în sferturi la US Open trebuie să joc mai bine decât am jucat. Acest lucru este clar. Am avut șansele mele, cu break-ul din setul patru, și alte momente pentru a merge mai departe.

Dacă aș fi profitat, mi-ar fi dat încredere și lucrurile ar fi stat diferit, dar nu am reușit să fac nimic astăzi. Felicitări lui Frances, pentru că a fost mai bun. Acum e timpul să merg acasă și să mă pregătesc din nou mental. Când mă voi simți pregătit să concurez din nou, voi fi acolo.

Tocmai am ieșit după ce am pierdut în optimile de la US Open, în acest moment îmi este greu să am o analiză clară a viitorului meu imediat. Acum vreau să mă duc acasă, am lucruri mai importante de făcut decât să joc tenis.

Nu mă gândesc acum la tenis. Voi lua deciziile pe care trebuie să le iau în funcție de ceea ce se va întâmpla. Aspectul personal are acum prioritate față de cel profesional. A trebuit să fac un efort aici. Nu mi-a ieșit, dar acum este momentul să fac o resetare.

Au fost câteva luni grele. De acum trebuie să o iau de la capăt din punct de vedere profesional și să rezolv personal o problemă atât de importantă precum nașterea primului meu copil. Să sperăm că totul va merge bine", a declarat Rafael Nadal, la finalul meciului cu Frances Tiafoe, potrivit Eurosport.

Nadal (36 de ani),  rămâne cu 22 de titluri majore în carieră. Sârbul Novak Djokovic, învingător la Wimbledon 2022, dar absent la New York, are 21. Pe 3 se află elveţianul Roger Federer, cu 20 de titluri, Pete Sampras, 14 titluri și Bjorn Borg, cu 11 titluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel