US OPEN 2015. Horia Tecău, reacție după ce Simona Halep s-a retras de la dublu mixt
La scurt timp după ce Simona Halep a obținut victoria în meciul din optimi de la US Open jucat împotriva Sabinei Lisicki, sportiva româncă a anunțat că se retrage de la dublu mixt, unde trebuia să joace alături de Horia Tecău. Acesta a declarat ulterior că este mai important ca Simona Halep să se refacă pentru următorul ei meci la simplu, din sferturile de finală, decât să participe în competiţia de dublu mixt pe care cei doi o începuseră în turneul de la New York.
"Intrând în această competiţie de mixt ştiam de la început că va fi riscul ca Simona să nu poată continua, pentru că are de jucat simplu. Dacă are un meci de trei seturi în care este foarte solicitată, ştiam că va fi greu să intre după aceea la mixt. Simplul este o prioritate mult mai mare pentru ea, îmi doresc să-şi revină şi să fie pregătită pentru următorul meci, asta-i cel mai important.
M-am bucurat să joc alături de ea, am câştigat două meciuri, ne-am distrat, ne-am simțit bine, poate o să mai avem ocazia să jucăm şi altă dată. Deocamdată încercăm amândoi să ne recuperăm şi să fim apţi, eu pentru meciul de dublu, ea pentru meciul de simplu", a declarat Tecău, pentru Mediafax.
Simona Halep s-a retras din competiție. Urma să joace în câteva ore
Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale US Open, după ce a învins-o, în urmă cu o zi, în optimi pe Sabine Lisicki, locul 24 WTA, scor 6-7 (6), 7-5, 6-2.
Halep va evolua, miercuri, cu Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA, în sferurile de finală ale US Open 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News