Data publicării:

Ursula von der Leyen, șef CE. Tusk face apel către europarlamentari

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, le-a cerut joi deputaţilor în Parlamentul European să sprijine numirea Ursulei von der Leyen, insistând că decizia liderilor Uniunii Europene de a o desemna pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene a fost democratică, transmit Reuters şi dpa.

'Pentru unii, Parlamentul (European) reprezintă democraţia europeană adevărată', a afirmat Tusk în plenul de la Strasbourg, remarcând că, pentru alţii, această calitate revine mai ales Consiliului European, conclavul liderilor UE, datorită 'puternicei lor legitimităţi democratice'.

'De fapt, asemenea dispute nu îşi au rostul, pentru că ambele instituţii sunt democratice', a subliniat el.

Pe de altă parte, Donald Tusk şi-a exprimat speranţa că alegerea a două femei în posturi europene de top 'va inspira multe fete şi femei să lupte pentru convingerile şi pasiunile lor'.

Ursula von de Leyen, la șefia Comisiei Europene

 

'Pentru prima dată, am atins echilibrul perfect de gen în poziţii de top. Europa nu înseamnă să vorbim despre femei, înseamnă să alegem femei', a adăugat preşedintele Consiliului European.

'Sper, de asemenea, că acest lucru va inspira Parlamentul European în deciziile sale', a pledat Tusk în faţa eurodeputaţilor.

Liderii UE s-au pus de acord marţi seară, la finalul unui summit maraton, asupra numelui succesorului lui Jean-Claude Juncker la şefia executivului comunitar, alegerea oprindu-se în cele din urmă asupra actualului ministru al apărării german, creştin-democrata Ursula von der Leyen, o apropiată a cancelarului Angela Merkel.

Pentru a deveni preşedinte al Comisiei, Ursula von der Leyen va trebui să obţină unda verde din partea PE în cursul unui vot prevăzut la mijlocul lunii iulie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel