În înregistrarea video cu întâlnirea celor trei lideri, se vede cum, după fotografiile oficiale, Michel şi Erdogan se aşază pe cele două scaune alocate, în timp ce Von der Leyen pare nesigură în legătură cu locul unde ar trebuie să se aşeze.
Şefa Comisiei Europene a rămas în picioare uitându-se la cei doi, făcând un gest cu mâna dreapta şi părând a spune un 'eh'.
În cele din urmă i s-a oferit un loc pe o canapea aflată la câţiva metri distanţă, vizavi de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, care ocupă un rang inferior în protocolul diplomatic obişnuit.
"'Eh' este noul termen despre cum nu ar trebui să fie relaţia UE-Turcia", a scris pe Twitter eurodeputatul german Sergey Lagodinsky, preşedintele delegaţiei PE în Comisia parlamentară comună UE-Turcia. El şi-a însoţit postarea cu hashtag-uri precum 'daţi-i şi ei un loc' sau 'drepturile femeilor', precizează Agerpres.
O altă eurodeputată, olandeza Sophie in 't Veld, a reamintit că la întâlnirile dintre Erdogan şi precedenţii doi şefi ai UE, ambii bărbaţi, cei trei lideri au stat unul lângă altul, în scaune de acelaşi rang diplomatic.
"Nu a fost o coincidenţă. A fost deliberat", a scris ea pe Twitter, unde unii utilizatori au explicat totuşi incidentul mai degrabă prin nevoia de distanţare socială decât prin protocol.
"De ce nu a spus nimic preşedintele Consiliului European?", s-a întrebat eurodeputata.
Vizita liderilor UE la Ankara fusese deja criticată în sine, pentru că a venit la două săptămâni după ce Erdogan a retras Turcia din tratatul internaţional pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, cunoscut şi drept Convenţia de la Istanbul. Aliaţii lui Erdogan au spus că decizia nu înseamnă un regres în privinţa drepturilor femeilor.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, fost premier belgian, sunt trataţi în mod obişnuit ca având acelaşi rang.
Înainte de acest moment stânjenitor, cei trei lideri au stat de altfel împreună la fotografii, Von der Leyen în stânga lui Erdogan, iar Michel în dreapta, aceasta fiind reprezentarea standard a statutului lor. Numai apoi Von der Leyen s-a văzut lăsată la o parte, comentează Washington Post.
Acest video oficial al UE a fost filmat din spatele şefei CE, astfel că întregul moment este surprins din perspectiva sa.
După întâlnire, Von der Leyen nu a făcut nicio referire directă la incident, dar şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia drepturilor femeilor în Turcia.
"Sunt profund îngrijorată de faptul că Turcia s-a retras din Convenţia de la Istanbul", le-a spus ea jurnaliştilor.
Acest tratat este despre "protejarea femeilor şi copiilor împotriva violenţei. Iar (retragerea) este cu siguranţă un semnal prost în acest moment", a adăugat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc