Ursula von der Leyen, către Xi Jinping: Reputația Chinei este în joc
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Ursula von der Leyen, către Xi Jinping: Reputația Chinei este în joc
Ursula von der Leyen, către Xi Jinping: Reputația Chinei este în joc
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a vorbit despre ajutorul pe care China l-ar putea acorda Rusiei.

Reputația Chinei este în joc dacă ajută Rusia să evite sancțiunile internaționale, a avertizat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma unui summit online cu președintele Chinei Xi Jinping.

„O prelungire a războiului și mai multe perturbări ale economiei mondiale nu sunt în interesul nimănui”, a scris ea pe Twitter.

China a refuzat să condamne Rusia pentru invazia în Ucraina, în timp ce UE a impus sancțiuni Moscovei.

Xi a spus că Republica Populară Chineză și Europa ar trebui să ofere stabilitate într-o lume volatilă, după invazia Rusiei în Ucraina, dar nu a părut să ofere nicio propunere pentru a pune capăt războiului.

Joi, un șef de spionaj din Regatul Unit a declarat că interesele pe termen lung ale Chinei nu vor fi ajutate prin alinierea la Moscova, scrie BBC.

Charles Michel: China nu se poate face că nu vede încălcările comise de Rusia! Să ajute la oprirea războiului

Uniunea Europeană cere Chinei să joace un rol activ în a influenţa Rusia să oprească războiul din Ucraina, a anunţat, vineri după-amiază, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, după reuniunea liderilor UE, în format online, cu preşedintele chinez, Xi Jinping, şi cu premierul Li Keqiang.

„Tocmai am finalizat summitul UE-China. Acest summit nu este o reuniune obişnuită, întrucât este un summit într-o perioadă de război. Ne confruntăm cu cea mai mare criză de securitate din Europa de după al II-lea Război Mondial. Războiul lui Vladimir Putin în Ucraina continuă să omoare femei şi copii, distrugând oraşe întregi. Sunt încălcări flagrante ale reglementărilor internaţionale", a declarat Charles Michel.

„Principala prioritate a Uniunii Europene este să oprească războiul cât se poate de repede şi să protejeze poporul ucrainean. În perioade de criză, este nevoie de dialog mai mult ca niciodată. De aceea, ne-am concentrat pe ceea ce se poate face pentru a opri acest război cât de repede posibil. Uniunea Europeană şi China au fost de acord cu faptul că acest război ameninţă securitatea mondială şi economia pe plan global. Această dublă instabilitate nu este nici în interesul Chinei, nici în interesul Uniunii Europene. Împărtăşim ideea că, în calităţile noastre, este posibil să acţionăm în sensul păcii şi stabilităţii. Cerem Chinei să ajute la oprirea războiului din Ucraina. China nu se poate face că nu observă încălcările dreptului internaţional comise de Rusia, iar aceste principii sunt înscrise în Carta ONU, sunt principii sacre pentru China”, a mai spus Charles Michel, notează Mediafax (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel