Data publicării:

Ursul plimbăreț din Predeal a început să îi terorizeze pe localnicii din zona în care a fost relocat

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ursul plimbăreț din Predeal a început să îi terorizeze pe localnicii din zona în care a fost relocat / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Ursul plimbăreț din Predeal a început să îi terorizeze pe localnicii din zona în care a fost relocat / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Ursul plimbăreț de pe pârtia din Predeal, relocat în Bihor, a început să îi terorizeze pe localnicii din zonă.

Alegeri prezidentiale 2024

În urmă cu o săptămână, un urs a alergat printre schiorii din Predeal. Acesta a fost filmat de un monitor de schi care i-a distras atenția animalului și l-a îndepărtat de ceilalți turiști aflați pe pârtie (vezi AICI).

Ursul, relocat în Bihor, terorizează localnicii

Primarul comunei Finiş din județul Bihor, Ioan Florian Man, solicită ministrului Mediului, Tanczos Barna, să nu mai fie relocaţi urşii dintr-o parte în alta a ţării, mutând de fapt problema, ci să fie găsite alte soluţii, cum ar fi un parc special destinat.

El a afirmat că un urs, despre care localnicii spun că ar fi cel care a alergat schiori pe o pârtie din staţiunea Predeal, a fost adus în zonă şi a intrat în stupinele localnicilor, unde ar fi distrus mai mulţi stupi.

„Domnul ministru să nu mai reloce urşi dintr-o parte în alta a ţării fără să întrebe primarul localităţii. Mută problema dintr-un loc în altul. Dacă acest urs a făcut probleme la Braşov, a fugit după turişti, după schiori, trebuie să fii nebun să muţi problema în alt judeţ. Să găsească o soluţie potrivită, să le facă un parc sau altceva”, a declarat marţi, pentru Agerpres, primarul Ioan Florian Man.

Primarul spune că în zona comunei Finiş, aşezată în valea Finişului pe 30 de kilometri, nu erau urşi până acum, oamenii nu erau obişnuiţi cu ei, mergeau la cules de bureţi prin păduri fără să le fie teamă că vor întâlni vreunul.

„Noi nu am avut aici urşi niciodată. Acum avem probleme cu urşii, că ne-au făcut pagube, au spart stupii la două familii. Nu ştiu câţi sunt. Unii spun că au văzut mai mulţi, alţii că au văzut doar unul. Tot felul de zvonuri. Nu sunt pui. Unul, sigur, este. Cam la două săptămâni după ce l-au relocat, a coborât în sat, din munţi. La noi e intravilan toată Valea Finişului. Nu ştiu de ce l-au adus aici, că nu e habitatul lui. Ursului îi place pădurea, dar tomberonarul ăsta de urs e tot timpul în sat. Am auzit că paznicul de vânătoare îi duce peşte acolo sus, în pădure. Dar ursul nu stă la peştele lui şi vine în sat”, a declarat primarul Ioan Man.

Primarul afirmă că a anunţat autorităţile şi ca urmare s-a constituit în data de 10 martie a.c. o comisie de evaluare pentru despăgubirea localnicilor păgubiţi, alcătuită din reprezentanţi de la Agenţia de Protecţie a Mediului, Garda Forestieră, Direcţia Agricolă şi proprietari. S-a constatat distrugerea a trei stupi de albine la un localnic şi a altor şapte stupi la o altă familie de gospodari. După întocmirea notei de constatare, va urma o altă întrunire a comisiei pentru a se încheia un proces verbal, care să cuprindă şi valoarea pagubei, precizează BizBrașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel