Data publicării:

Ursul care a ucis un cioban de 26 de ani, găsit MORT în pădure

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Ursul care a omorât un cioban de doar 26 de ani la graniţa judeţelor Harghita şi Suceava a fost găsit mort în pădure chiar de către vânătorii trimişi să îl elimine. Animalul nu avea plăgi împuşcate. 

Alegeri prezidentiale 2024

Din primele informații, ursul nu ar fi fost împușcat, iar în imediata apropiere s-au găsit o șapcă și o pălărie. Autoritățile se deplasează la fața locului pentru ridicarea și examinarea animalului sălbatic.

Vânătorii care s-au deplasat în pădurile din zonă pentru a elimina respectivul exemplar de urs, existând un ordin semnat de eliminare ca urmare a tragediei petrecute în seara de 23 iulie, au fost cei care au găsit ursul mort în pădure.

Autoritățile nu exclud posibilitatea ca ursul să fi fost rănit de către ciobanul omorât, întrucât acesta avea asupra lui o bărdiță. Însă cauza va fi stabilită după examinarea de specialitate, scrie monitoruldedorna.ro.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a precizat că atacul ursului din zona fondului forestier arondat județelor Suceava - Harghita - Mureș a avut loc în județul Harghita.

„Ursul ar fi atacat o bovină în zona unei stâni amplasată pe raza județului Harghita și trei bărbați au încercat să alunge ursul. Un bărbat de 45 de ani a fost atacat de urs, suferind mai multe leziuni și fiind transportat la o unitate medicală din județul Suceava, aceasta fiind cea mai apropiată unitate medicală de locul atacului. Un alt tânăr de 26 de ani a reușit să fugă, fiind la această oră căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani și polițiști. Cel de-al treilea bărbat este apelantul la SNUAU 112”, a spus Ionuț Epureanu, conform Mediafax.

Ulterior, tânărul de 26 de ani a fost găsit mort în pădure. 

Ce faci când te întâlneşti cu ursul 

Cei care iubesc muntele și drumețiile se expun unui risc care poate fi evitat, însă nu înlăturat complet: întâlnirea cu animalele sălbatice. Salvamontul intervine adeseori pentru salvarea turiștilor speriați sau blocați pe munte, în astfel de situații. 

„În primul rând le recomand să nu plece singuri, să plece cel puțin 2-3 sau grup cât mai mare. Este bine să aibă un fluier, să fluiere pe traseu, să își anunțe prezența. Pentru cei care vor există și sprayuri pentru urs, care îi pot ajuta în caz de atac. Ursul de obicei se retrage din potecă dacă aude zgomot sau din zona respectivă. Nu este bine să fugim, nu este bine să ne îndepărtăm de grup. Dacă unul din grup pleacă, este posibil ca ursul să se ia după el. Bineînțeles, nu trebuie agresat ursul, urlat la el pentru că animalul se poate îndepărta”, a explicat la Digi24 Laurențiu Paraschiv, coordonatorul Salvamont Bușteni.

VEZI Sfatul Salvamont: Ce să faci dacă te întâlnești cu ursul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel