Jandarmii de la posturile montane Buşteni şi Cheia au intervenit, la acest sfârşit de săptămână, în două cazuri în care urşii şi-au făcut apariţia, în două localităţi, a informat, duminică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, scrie Agerpres.
"Urşii au ieşit din hibernare. În acest weekend, jandarmii din cadrul IJJ Prahova, posturile montane Buşteni şi Cheia, au avut două intervenţii la urşi. Prima a avut loc în localitatea Teişani, unde împreună cu lucrătorii parcului Bucov, AJVPS şi specialişti din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, au intervenit pentru eliberarea unui urs prins într-un laţ în zona împădurită", a precizat IJJ Prahova.
Operațiune de relocare a unui urs
Conform sursei citate, după tranchilizare, ursul a fost relocat în punctul Dealul Pietrei, acţiunea durând aproximativ patru ore.
A doua intervenţie a avut loc în localitatea Poiana Ţapului, unde o ursoaică cu un pui şi-a făcut apariţia.
"Animalele au fost alungate cu mijloace specifice în pădurea apropiată. Jandarmii montani recomandă localnicilor să evite în această perioadă ieşirea în pădure după cules de ciuperci şi să fie precauţi atunci când pleacă la igienizarea grădinilor şi livezilor", a precizat IJJ Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă
- Chirieac, despre ce i-a spus Biden lui Iohannis: Multă înțelepciune. Nu se schimbă nimic
- De ce ne îndeamnă astrele să ne îngrijim grădina sufletului odată cu Luna Nouă în Taur
- Lecția pe care trebuie să o învețe toți șoferii din clipul unui accident. Expert: E și vina celui care a trecut regulamentar