Data actualizării:
Data publicării:

Urs, pe străzile din Ploiești. Este a doua sesizare în ultimele săptămâni

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Urs, pe străzile din Ploiești. FOTO: Freepik @wildmedia
Urs, pe străzile din Ploiești. FOTO: Freepik @wildmedia
Un urs a cărui prezență a fost sesizată în municipiul Ploiești este căutat cu drona. Este a doua sesizare din ultimele săptămâni.

Prezența unui urs a fost sesizată din nou în zona de nord a municipiului Ploiești, acesta fiind căutat, sâmbătă, de echipaje mixte, inclusiv o dronă dotată cu cameră de termoviziune, anunță autoritățile, notează Agerpres.

Potrivit sursei menționate, în jurul orei 5 dimineață a fost primită o sesizare la serviciul unic de urgență 112 prin care a fost semnalată prezenţa unui urs pe o stradă de la marginea municipiului Ploieşti, în zona rafinăriei Vega.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de jandarmi, fiind prezente şi autorităţi locale şi o patrulă de poliţie.

”A fost verificată zona indicată, fără succes. Patrula de jandarmi monitorizează în continuare zona", anunţă IJJ.

În context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a precizat că, începând cu ora 22,00, se vor constitui echipaje mixte care vor acţiona pentru identificarea ursului.

”Din cadrul ISU Prahova vor fi alocate următoarele mijloace: o autospecială pentru intervenţia la descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajelor noastre au fost dislocate forţe din cadrul ISU Braşov. Aceştia vor acţiona cu o dronă dotată cu cameră de termoviziune”, mai arată ISU.

Reamintim că în urmă cu trei săptămâni un urs a fost semnalat în repetate rânduri în zona de nord a municipiului, populația fiind informată prin mesaje RO-ALERT.

De altfel, prezența urșilor a fost semnalată în mai multe zone, din județele Brașov, Harghiva, Neamț, Sibiu sau Vâlcea.

Citește și: Tanzcos Barna a mărit cotele de vânătoare ale ursului brun, chiar în ultima zi la Ministerul Mediului 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel