Data publicării:
Urs lovit, lăsat pe stradă. Radu Tudor, mesaj dur despre România: Într-o țară civilizată...
Jurnalistul Radu Tudor a postat un mesaj despre România și despre imaginea unei țări civilizate, după ce un urs a fost lăsat să agonizeze aproape 20 de ore ca apoi să fie omorât în râsetele celor prezenți.
"România, țara în care nu poți să trăiești, dar nici măcar să mori", a scris jurnalistul Radu Tudor, pe pagina personală de Facebook.
"Un urs a fost lovit de mașină ieri, la ora 18, la ieșirea din localitatea Praid (Harghita). A fost grav rănit, cu toate membrele rupte, dar a supraviețuit. Chiar s-a târât înapoi pe șosea, spun localnicii, cerând, poate, ajutor sau măcar îndurare.
6 ore mai târziu, ursul era tot acolo, în agonie. 12 ore mai târziu, la fel. 18 ore mai târziu, la fel. După aproape 19 ore de suferință cruntă, în râsetele și chicotelile cetățenilor prezenți, ursul a fost impuscat. Dupa un consult sumar al unui medic veterinar.
Stam si privim la National Geographic cum medicii din alte tari se chinuie ore in sir sa salveze un animal, indiferent de cate eforturi sunt necesare. Zeci de medicii veterinari au spus ca ursul putea sa fie operat si sa traiasca.
Într-o țară civilizată (nu a noastră), ursul ar fi fost tranchilizat în cel mult jumătate de oră. Totul s-ar fi făcut abia după ce poliția ar fi securizat zona, fără să permită publicului să asiste și să creeze suferință suplimentară animalului în mod evident speriat. Și, evident, multe traume copiilor, care doar în cel mai bun caz vor crește nepăsători și cruzi, precum părinții lor.
Evident, într-o țară civilizată, nici pădurea nu ar fi fost invadată cu case, vile și pensiuni. Ecosistemul acestor animale, cu care suntem norocoși să împărțim niște granițe, nu ar fi fost distrus de vânătoare, nepăsare și corupție.
În țara noastră, nu a existat nici măcar un specialist pe care ditamai statul român să-l poată deplasa la fața locului de urgență, pentru a lua măsurile care se impuneau. De fapt, statul român nici măcar nu a găsit un anestezic timp de 19 ore. I-a luat ursul pe nepregătite, cum se zice, de parcă ar fi apărut săracul pe plajă la Constanța, nu la munte. După aproape o zi de poticneli, au găsit în fine o pușcă, să-l omoare. Nici măcar moartea nu vine ușor, în România.
În zile ca aceasta, le compătimim pe toate animalele care au avut ghinionul să se nască în această țară. În restul zilelor, îi compătimim doar pe oamenii care sunt încă aici", a mai scris el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News