Urmează trei zile de primăvară în București, cu vreme caldă și soare. Prognoza meteo
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto pexels/ Vremea București
foto pexels/ Vremea București
Dacă la această oră în Capitală sunt doar 6 grade, aflați că în săptămâna ce urmează vom avea cu 10 grade mai mult. 

Luni, 16 ianuarie, vremea va continua să fie închisă iar maxima nu va depăși 7 grade Celsius, dar de marți situația se schimbă. De pe o zi pe alta, se încălzește semnificativ. Marți, 17 ianuarie, ne vom bucura de o minimă de 5 grade și o maximă de 12 grade Celsius și soare în Capitală, ca miercuri să se încălzească și mai mult. Minima din 18 ianuarie va fi de 10 grade Celsius, iar maxima va ajunge la 16 grade Celsius. Joi, 19 ianuarie 2023, vom ajunge la temperaturi de 18 grade în București, minima fiind de 8 grade. De vineri, va ploua, însă chiar și vineri maxima va fi de 17 grade. Vreme caldă va continua să fie și sâmbătă, în ciuda ploii, cu maxime de 12 grade în Capitală, dar de duminică se va răci din nou, maxima nedepășind 7 grade Celsius. 

Luni, 16 ianuarie 2023, cea mai tristă zi din an: Blue Monday

Conform unei serii de conjuncții negative, această zi ar fi cauza mai multor nemulțumiri decât orice altă zi de luni din an. Această stare de tristețe acută ar fi determinată de vreme, distanța față de următoarele sărbători, contul bancar, eșecul rezoluțiilor bune pentru noul an, lipsa de motivație. Potrivit Today, combinația tuturor acestor factori face ca aceasta să fie o zi cu siguranță nu foarte fericită și dificil de înfruntat cu energia potrivită.

ANM, prognoza meteo. Vremea se schimbă: Revine în forță primăvara cu maxime de peste 15 grade

Iată ce anunță și ANM în prognoza pe o lună: 

Săptămâna 16.01.2023 – 23.01.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Cu excepția regiunilor estice și sud-estice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele nornale, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Săptămâna 23.01.2023 – 30.01.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 30.01.2023 – 06.02.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel