Urmează și un protest după greva din educație. Marius Nistor: Cu certitudine se va pregăti și o ieșire în stradă a profesorilor
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a oferit în exclusivitate pentru DC News detalii cu privire la greva generală din educație.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că, pe lângă greva din învățământ se va pregăti și o ieșire în stradă a profesorilor.
„Da, cu certitudine se va pregăti și o ieșire în stradă a profesorilor!”, a punctat liderul sindical Marius Nistor.
Când vor mai urma negocieri între Guvern și sindicaliștii din Educație
„Suntem deschiși oricărei negocieri. Îi așteptăm la orice oră, în orice zi. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Când... asta depinde de ei”, a precizat Marius Nistor.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a vorbit și despre profesorii care au ales să nu participe la greva generală din școli:
„Respectăm drepturile colegilor noștri care nu au aderat la greva generală. Sunt liberi să-și desfășoare activitatea didactică și, bineînțeles, decizia lor este luată în conformitate cu propria lor conștiință.
Așa au decis, așa fac, îi respectăm. Atât și nimic mai mult despre ei!”, a declarat Marius Nistor.
Marius Budăi, a declarat astăzi, 22 mai 2023 că liderii coaliţiei sunt dispuşi să se vadă 'oricând, acum şi imediat' cu profesorii care sunt în grevă pentru soluţionarea problemelor şi reluarea cursurilor.
„La discuțiile de ieri s-a avansat ideea că ei nu pot negocia dacă noi suntem în grevă. Fără supărare, dar ei ne-au adus în grevă și nu pot să pună niciun fel de condiție. Deci nu sunt îndreptățiți să vină cu astfel de idei. În momentul de față trebuie să vină cu soluții, să-și facă calcule și să vină cu idei credibile, atât”, a afirmat Marius Nistor.
VEZI ȘI: O profesoară explică de ce participă la grevă deși iese la pensie și nu se va bucura de potențialele măriri salariale
Profesoara de limba și literatura română Lidia Mîrzac a explicat de ce a intrat în grevă, în ciuda faptului că va ieși la pensie și posibil să nu se mai bucure de nicio mărire de salariu.
„Dragi părinți și dragii mei elevi,
Toți cei care mă cunosc știu că cel mai mult în lumea asta îmi place să fiu profesoară, să intru în clasă, de unde primesc energia și tinerețea copiilor, iar eu le dau, la schimb, din ceea ce știu și din dragostea mea, să intru în clasă, pentru că știți că vă iubesc, chiar dacă mereu vă cicălesc și să vă bat la cap!
Deci, ce vreau să înțelegeți este că, în ciuda acestui fapt, eu intru în grevă și împreună cu mine intră și alți profesori din școală. Nu intrăm în grevă pentru că nu ne pasă de copii.
Intrăm în grevă tocmai pentru că ne pasă! Doar când meseria de profesor va fi bine plătită, vor veni la catedră cei mai buni absolvenți ai facultăților ca să facă ore așa cum ne dorim cu toții.
Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/o-profesoara-explica-de-ce-participa-la-greva-desi-iese-la-pensie-si-nu-se-va-bucura-de-potentialele-mariri-salariale_917192.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News