Data publicării:

Uraganul Idalia gonește oamenii din locuințe. A crescut în intensitate, peste noapte

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: captura video Twitter @US Storm Watch
FOTO: captura video Twitter @US Storm Watch

Locuitorilor din Florida li s-a ordonat să își părăsească locuințele, după ce uraganul Idalia a crescut în intensitate peste noapte.

Autorităţile din Florida au ordonat locuitorilor de pe coasta vestică a statului să îşi părăsească locuinţele înainte de sosirea, prognozată pentru miercuri, a uraganului Idalia, care a crescut în intensitate peste noapte şi este de aşteptat să lovească sud-estul Statelor Unite cu forţa excepţională şi potenţial devastatoare a unui uragan de categoria 4 din 5, informează AFP. scrie Agerpres.

Idalia este în prezent un uragan de categoria 3 pe scara Saffir-Simpson cu cinci trepte, şi este însoţit de vânturi de până la 195 km/h, a anunţat miercuri, la ora 06:00 GMT, Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) într-o actualizare.

Un ”uragan major” este o clasificare rezervată acestor fenomene meteorologice care depăşesc categoria 3 pe scara Saffir-Simpson. Aceste uragane pot să provoace distrugeri ”devastatoare” şi ”catastrofale”, a precizat anterior NHC.

”Dacă nu v-ați evacuat, sunteți la nord de Fort Myers, sunteți în zona centrală a coastei Golfului, în nordul zonei Big Bend, dacă nu v-ați evacuat, trebuie să o faceți chiar acum. Trebuie să lăsați ceea ce faceți, trebuie să vă duceți în camera dumneavoastră, să vă faceți bagajele, să vă împachetați lucrurile și să vă puneți în siguranță”, a declarat Kevin Guthrie, a avertizat marți seară directorul executiv al Diviziei de gestionare a situațiilor de urgență din Florida, citat de CNN.

Val istoric de inundații

Apele calde ale Golfului Mexic au potenţialul de a duce la creşterea în intensitate a uraganului, care ar urma să atingă forţa extrem de periculoasă a categoriei 4 chiar înainte de a atinge zona de uscat pe coasta Floridei, însoţit de vânturi care ar putea atinge 209-251 km/h, a precizat NHC.

Valurile de furtună, care ar putea duce la creşteri ale nivelului apei de până la 3-5 metri în unele zone de coastă, riscă să provoace inundaţii dezastruoase.

”Vom avea parte de un val istoric de inundații”,  a mai spus Kevin Guthrie.

Citește și: California, lovită de uraganul Hillary

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel