Data actualizării:
Data publicării:

UPDATE SUA: Trump a câștigat în Kentucky, a doua victorie obținută sâmbătă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Miliardarul Donald Trump a câștigat alegerile primare republicane din Kentucky. Este a doua victorie obținută sâmbătă după cea din Louisiana, potrivit previziunilor televiziunilor americane.

Favoritul la învestitură nu a reușit în schimb să se impună în statele Kansas și Maine, celelalte două state în joc, unde a câștigat mai devreme senatorul de Texas Ted Cruz.

Într-un discurs după anunțul victoriei sale în Kentucky, Donald Trump a mulțumit susținătorilor săi din acest stat situat în sud-estul SUA.

UPDATE ORA 05.17 SUA: Trump a câștigat alegerile primare republicane din Louisiana

Miliardarul Donald Trump a câștigat sâmbătă alegerile primare republicane din statul Louisiana (sudul SUA), potrivit proiecțiilor televiziunilor americane, informează agenția DPA.

Aceasta este prima victorie a lui Trump în cele patru scrutine ale partidului sâmbătă, dar el conduce de asemenea în statul Kentucky (sud), în timp ce senatorul de Texas Ted Cruz a câștigat caucusurile republicane în Kansas și Maine.

Trump obține 47% din voturi în Louisiana, a anunțat CNN, în timp ce au fost numărate doar 11% din buletinele de vot, notează DPA.

UPDATE ORA 04.10 SUA: Ted Cruz, învingător în alegerile primare republicane din Maine

Senatorul de Texas Ted Cruz a câștigat alegerile primare republicane în statul Maine, informează agenția DPA citând un anunț făcut de partidul republican din acest stat din nord-estul SUA.

[citeste si]

Aceasta este a doua victorie a lui Cruz în caucusul de sâmbătă, obținând 46% din voturi înaintea lui Donald Trump (33%), a guvernatorului de Ohio John Kasich (12%) și senatorului de Florida Marco Rubio (8%).

UPDATE ORA 02.16 SUA/alegeri primare republicane: Ted Cruz a câștigat în statul Kansas (televiziuni)

Senatorul de Texas Ted Cruz a câștigat sâmbătă "caucusul" republicanilor în statul Kansas, cu un avans confortabil asupra miliardarului Donald Trump, potrivit proiecțiilor televiziunilor americane, informează AFP.

După numărarea a 43% din voturi în acest stat din centrul SUA, Ted Cruz era creditat cu 49% din voturi, cu mult înaintea lui Donald Trump (24,7%), care era dat câștigător în sondaje. Alte trei state votează sâmbătă în alegerile primare republicane.

Mult în urmă, senatorul de Florida Marco Rubio și guvernatorul de Ohio John Kasich obțin respectiv 14,8% și 9,9% din voturi.

Kansas este primul dintre cele patru state ce votează sâmbătă în alegerile primare republicane și a anunțat rezultatul.
Exprimându-se în Idaho, în nord-vestul SUA, Ted Cruz — care continuă să se prezinte ca ultima metereză în fața lui Donald Trump — a mulțumit statului Kansas după aceste proiecții și a avertizat că chiar dacă este "puțin cam devreme", "avem aproape 50% din voturi în statul Maine", care votează de asemenea sâmbătă.

Deși ar fi cam devreme pentru a trage concluzii, prețul acestei înfrângeri ar putea fi războiul lui Donald Trump împotriva propriului partid.

Rezultatele voturilor din Louisiana sunt așteptate în timpul serii de sâmbătă, precum și cele din Kentucky si Maine.

Democrații votau de asemenea sâmbătă în statele Nebraska, Kansas și Louisiana pentru a decide între Hillary Clinton și Bernie Sanders.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel