Untold a devenit primul brand ambasador al turismului românesc
Unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, care s-a aflat în topul festivalurilor și a reușit să atragă zeci de mii de turiști străini în România, Untold, a primit din partea Ministerului Turismului distincția de Ambasador al Turismului Românesc!
Untold devine astfel primul brand românesc care primește această distincție, fiind în acest fel recunoscute eforturile depuse în promovarea României. Pe lângă turiștii care au ocazia să descopere Transilvania, an de an, mulți dintre ei ajung să descopere și litoralul românesc, datorită Neversea.
„Mă bucur că am avut ocazia să numesc eu, in calitate de ministru al Turismului, Untold - ambasador al turismului românesc, şi totodată, chiar dacă sunt convins că organizatorii își vor face treaba, îmi doresc să-i responsabilizez şi să le spun că de acum vor avea o misiune în plus: promovarea turismului şi a imaginii României. Sunt convins că am ales cei mai potriviţi şi mai reprezentativi parteneri şi chiar mă bucur că au acceptat să primească noua învestitură. Am spus că am încredere în această echipă pentru că, în cazul acestor oameni, faptele vorbesc. Sunt 4 ani de când Untold-ul adună sute de mii de oameni într-unul dintre cele mai mari oraşe din România, iar organizarea festivalului Neversea duce tradiţia mai departe la malul mării”, spune Bogdan Gheorghe Trif, Ministrul Turismului.
Campanie internațională de promovare a României
Untold continuă și, mai mult decât atât, amplifică campania „Transilvania All Inclusive” lansată în 2016, transformând-o, în anul centenarului, în „România All Inclusive”. Din acest an s-a alăturat campaniei și festivalul Neversea, astfel că, de la munte până la malul Mării Negre, campania „România All Inclusive” își propune să transforme țara în cel mai mare resort din lume. Untold și Neversea sunt mult mai mult decât două festivaluri de muzică, ambele fiind un ambasador al României și deschizătoare de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2018.
În parteneriat cu Ministerul Turismului, brățările de festival Untold și Neversea vor oferi în perioada 5 iulie-30 septembrie reduceri sau alte facilități la peste 70 de obiective turistice importante din întreaga țară. Pentru a putea promova turiștilor cât mai multe atracții ale României, anul acesta este disponibilă platforma online atat pe untold.com/romania-all-inclusive cât și pe neversea.com/romania-all-inclusive, unde pot fi încărcate în mod gratuit obiective turistice (castele, muzee, conace, complexe turistice de tip hotel-restaurant), singura obligație a operatorilor fiind de a oferi un beneficiu posesorilor de brățară Untold și Neversea 2018. Înscrierile pe plaftormă pot fi făcute până la data de 1 august 2018. Toate obiectivele turistice care se vor înscrie în platformă vor fi promovate atât pe site-urile www.untold.com si www.neversea.com, cât și în timpul festivalurilor, în cadrul stand-ului România All Inclusive!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News