Data publicării:

UNPR vrea taxarea marilor averi. Vezi de la ce plafon vor fi taxați românii

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Liderii UNPR au anunțat, marți, că vor introduce în dezbatere publică Legea taxării marilor averi, aceasta fiind  prezentată ca o taxă de solidaritate necesară pentru a se investi în consum. 

"Legea a mai fost discutată şi a fost respinsă la doar două voturi diferenţă", a declarat Gabriel Oprea.

"Această lege este prinsă în protocolul coaliţiei (...) Până la sfârşitul anului, această lege se va aplica şi va aduce statului român nouă miliarde de euro pentru pensionari", declara Gabriel Oprea, în 2011, când făcea parte din guvernul PDL.

Citește și: UNPR, avertisment către PSD: Majoritatea parlamentară stă în noi

Eugen Nicolicea a precizat că taxa va fi de 1% pentru cei care au averi de peste 450.000 de euro - persoane fizice - și pentru cei care dețin un bun - "automobil de lux, elicopter" - de peste 50.000 euro.

"Avem majoritatea necesară adoptării acestei legi în Parlament. Va fi o taxă de solidaritate pe averile mai mari de 450.000 de euro", a declarat vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea.

La rândul său, secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, a declarat că taxarea marilor averi poate asigura resurse financiare pentru creşterea salariilor şi pensiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel