Data publicării:

UNPR trece de partea PNL dacă PSD nu acceptă liste comune

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) ar putea susţine alegerea primarilor în două tururi dacă nu va fi semnat protocolul cu social-democraţii, au declarat, pentru AGERPRES, surse din partid.

Sursele citate au precizat că protocolul Alianţei de Centru Stânga înregistrat la tribunal este valabil până în 2020, iar conform acestuia nu ar fi trebuit să se pună problema de liste separate la alegerile locale şi parlamentare. Documentul care urmează să fie semnat miercuri va stabili detaliile pentru alegerile locale şi parlamentare. Dacă lucrurile nu vor sta aşa, dacă protocolul nu va fi semnat, pentru UNPR este mult mai avantajos ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi. În acest caz, trebuie să ne gândim la ce este mai avantajos pentru noi, două tururi de scrutin la alegerile locale, au adăugat sursele citate.

UNPR va semna un protocol de colaborare cu PSD referitor la alegerile locale şi parlamentare din anul 2016, a anunţat, luni, la Senat, preşedintele formaţiunii, Gabriel Oprea. La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Sinaia, că social-democraţii vor propune UNPR şi ALDE încheierea la nivel local de acorduri de colaborare pentru alegerile locale, el adăugând că PSD nu va face alianţe cu PNL sau PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel