Data publicării:

Universitățile vor suplimenta locurile alocate pentru medicina de familie. Ministrul Rafila a făcut anunțul

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Mai multe locuri pentru medicina de familie, în universități!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat luni că, în următorii cinci ani, peste 4.000 din cei 11.000 de medici de familie care activează la nivel național vor ieși la pensie. Pentru a asigura înlocuirea acestora, el a subliniat că va continua efortul de creștere a numărului de locuri alocate de universități pentru medicina de familie, ajungând la cel puțin 800 pe an, transmite Agerpres.

„Ştiţi bine că din cei circa 11.000 de medici de familie care sunt în România în următorii 5 ani este posibil să iasă la pensie cel puţin 4.000 dintre ei. Asta este vârsta şi atunci trebuie să găsim o soluţie că înlocuim acest corp profesional cu tineri medici şi acest lucru este posibil doar împreună cu universităţile de medicină şi farmacie care nu erau proiectate să pregătească aşa de mulţi medici de familie. Anul trecut am avut pentru prima dată o discuţie foarte serioasă şi am reuşit să creştem numărul de locuri la medicina de familie. Vom continua acest demers încât în fiecare an să avem cel puţin 800 de absolvenţi de medicină da familie ca şi medici specialişti încât să poată să înlocuiască colegii care se vor retrage”, a spus Rafila la deschiderea oficială a celei de-a II-a Ediţii a Şcolii de Vară Internaţionale a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie.

La ora actuală, sute de localităţi din România nu au medici de familie. „În continuare sunt câteva sute de localităţi din România fără medici de familie şi lucrul acesta nu îl vom reuşi noi şi universităţile, nici Ministerul Sănătăţii, decât dacă va exista un parteneriat real cu autorităţile locale care au, cred eu, responsabilitatea ocrotirii sănătăţii comunităţilor pe care le conduc. Cred că medicina de familie va deveni tot mai atractivă şi din punct de vedere al veniturilor, pentru că tipul de servicii pe care medicii de familie le vor face, inclusiv pachetul de servicii medicale preventive, le oferă o creştere a veniturilor”, a arătat Rafila.

Medicii de familie, cei mai buni ambasadori ai sistemului de sănătate

Ministrul a mai spus că încrederea oamenilor în sistemul de sănătate depinde de foarte multe ori de medicii de familie.

Alexandru Rafila este încrezător că, până la sfârșitul anului, Agenția Națională de Achiziții Publice va finaliza achiziția echipamentelor necesare dotării medicilor de familie, astfel încât numeroase cabinete să fie echipate cu ecografe, electrocardiografe și spirometre.

De asemenea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Viorel Jinga, a menționat că instituția pe care o conduce este singura din țară care a alocat 20% din locuri pentru medicina de familie.

„Universitatea noastră are un centru de simulare. 52 de milioane de lei au fost cheltuiţi pentru a pregăti acest centru şi o parte din simulatoare vor merge la Politehnică, unde aveţi de mâine pe holurile principale şi această simulare. Am fost singurii din ţară care am dat 20% din locurile din ţară pentru medicina de familie şi ne-am luat bobârnace de la cardiologi sau alte specialităţi care au avut impresia că au mai puţini rezidenţi. Vom da şi în acest an pentru medicina de familie, fiind o profesie importantă pentru că voi, pe lângă pacienţi, aveţi şi oamenii sănătoşi”, a spus Jinga, potrivit sursei citate.

Făcând referire la Şcoala de Vară Internaţională a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie, rectorul UMF a spus că acest eveniment amplu este benefic medicinei în ansamblul său şi reprezintă un proiect ambiţios.

„Ne aflăm la deschiderea unui eveniment amplu şi extrem de benefic medicinei în tot ansamblul său, un proiect ambiţios. (…) Se va aduce o plus-valoare medicinei de familie, medicinei centrate pe pacienţii, întregului angrenaj care compune în oricare ţară un sistem de sănătate sustenabil şi eficient”, a arătat Jinga.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, împreună cu Fundația Împreună pentru Educație și Sănătate și Fundația Societatea Universitară de Medicină de Familie AMAS, organizează a doua ediție a Școlii de Vară Internaționale pentru Medicii Rezidenți și Tinerii Specialiști în Medicina de Familie. Evenimentul are loc în București, în perioada 2-7 septembrie 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel