Data publicării:

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, deschiderea noului an universitar

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
UPB, deschiderea anului universitar Foto: Arhiva
UPB, deschiderea anului universitar Foto: Arhiva

Luni, 5 octombrie, ora 11:00, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti (UPB) vă invită la festivitatea de deschidere a noului an universitar, manifestare care se va derula în condițiile stricte impuse de pandemia SARS CoV-2.      

La eveniment vor fi prezenţi, alături de studenţii universităţii, Rectorul Universității POLITEHNICA din București, Mihnea COSTOIU, Președintele Senatului UPB, Prof. dr. ing. Tudor PRISECARU, ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor, cadre didactice, cercetători, precum şi multe alte personalităţi din mediul public și privat. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura în Noua Aulă a Universității aflată în campusul UPB (lângă clădirea Bibliotecii Centrale). Precizăm că festivitatea de deschidere a noului an universitar se va desfășura în condițiile impuse de pandemia SARS CoV-2, fiind aplicate toate măsurile de protecție împotriva răspândirii noului Coronavirus .

“Festivitatea de deschidere de anul acesta este una atipică, fiind condiționată de pandemia generată de COVID 19. Comunitatea universității a decis organizarea acestei manifestări într-un cadru restrâns, comparativ cu anii anteriori. Numărul participanților este sub 40% din capacitatea de 1.100 de locuri a Aulei Universității noastre, cea care va găzdui acest eveniment, iar măsurile de protecție împotriva noului Coronavirus vor fi și de această dată un obiectiv prioritar” a declarat Rectorul Universității POLITEHNICA din București, Mihnea Costoiu.

De asemenea, Rectorul celei mai mari universități cu profil tehnic din țară a ținut să precizeze “Comunitatea noastră a făcut eforturi deosebite pentru ca acest an universitar, care se desfășoară în condiții speciale, să aibă același nivel de calitate a educației ca până în prezent. Platformele educaționale online au fost îmbunătățite, standardele de siguranță și igienizare a campusului au fost crescute la maxim, iar cazarea studenților se desfășoară și ea în condițiile recomandate de autorități. Va fi un an diferit, însă cu siguranță vom reuși să oferim studenților o experiență completă a studenției, mulțumită eforturilor extraordinare ale profesorilor și comunității noastre”.

În cadrul festivității va fi anunțat și un prim proiect de anvergură al noului an universitar și anume, semnarea contractului ce vizează realizarea unui nou cămin studențesc ce va cuprinde 85 de module (cameră și baie proprie), cu o capacitate de cazare de 340 de locuri. De asemenea, noua clădire va fi prevăzută cu o parcare subterană și o terasă destinată socializării ce va fi realizată la etajul 7. Termenul de execuție stabilit este de 2 ani, iar sursa de finanțare va fi exclusiv din fondurile UPB.

Festivitatea va fi transmisă și live pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/UPB1818

Prin cei peste 30.000 de studenţi (4.800, doar în anul I-dintre care 4.500 la buget), angrenaţi în ciclul studiilor de licenţă, master sau doctorat, precum şi prin prezenţa constantă a acestora la cele mai mari competiții din domeniul ingineriei mondiale, dar şi prin rezultatele remarcabile obţinute în fiecare an, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti cea mai mare universitate tehnică din țară şi o instituție de educație și cercetare recunoscută la nivel internațio

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel