Data actualizării:
Data publicării:

Universitatea din București, parte civilă în dosarul Mineriadei

Autor: Cristina Mică | Categorie: Stiri
WhatsApp

Universitatea din București s-a constituit parte civilă în dosarul Mineriadei și cere daune materiale și morale pentru distrugerile provocate de mineri.

"La începutul lunii aprilie, Universitatea din București a trimis o adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv domnului procuror general al României, Augustin Lazăr, prin care s-a constituit parte civilă în dosarul 'Mineriadei' din 1990", a afirmat Mirabela Amarandei, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, este vorba despre un prejudiciu material, dar și unul moral, în urma evenimentelor din iunie 1990.

"Pe de o parte, vorbim de prejudiciul material adus Universității din București ca urmare a distrugerii spațiilor universității — și mă refer aici la Facultatea de Biologie, Facultatea de Litere, Facultatea de Geografie, Facultatea de Matematică, Facultatea de Istorie și Facultatea de Drept. Nu în ultimul rând, distrugerile unor colecții rare ale Facultății de Geologie. Mai mult decât atât, este vorba despre prejudiciul moral și datoria morală pe care Universitatea din București o are față de profesori, studenți, cercetători, personalul administrativ, care, la acea vreme, au fost agresați, umiliți de minerii care au pătruns în spațiile universității ilegal în iunie 1990", a arătat purtătorul de cuvânt al UB.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel