Data publicării:

Universitatea de Vest Timișoara, decorată cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

În cadrul unei ceremonii desfășurate în organizarea Administrației Prezidențiale, Universității de Vest din Timișoara i-a fost decernat Ordinului „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer.

În cadrul unei ceremonii solemne, la Palatul Cotroceni a avut loc decernarea Ordinului „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, Universității de Vest din Timișoara, cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului românesc, la recunoaşterea valorii sale la nivel internaţional, precum şi la îmbunătăţirea politicilor educaţionale.

Din partea Universității de Vest din Timișoara, la ceremonia organizată de Administrația Prezidențială au participat rectorul universității, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, alături de președintele Senatului UVT, prof.univ.dr. Viorel Negru.

Rectorul UVT a subliniat importanța excepțională a decernării acestui ordin prezidențial:

”Comunitatea UVT este onorată să primească Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer, acordat de Președintele României „În semn de apreciere pentru rezultatele de excepție obținute în formarea intelectuală și umană a tinerelor generații, precum și în procesul de cercetare științifică, remarcându-se ca model de excelență în învățământul superior românesc, contribuind, pe această cale, la ridicarea prestigiului comunității locale și naționale”, așa cum se menționează în decretul de decorare, emis cu prilejul Zilei Naționale a României. Ordinul acordat ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar, mai ales, ne motivează în a ne asuma noi obiective ambițioase, care nu se vor atinge decât prin perseverență, prin muncă în echipă și prin dezvoltarea standardelor de calitate, pentru excelență academică. Suntem onorați să primim recunoașterea Administrației Prezidențiale. Îi mulțumim Președintelui României, Excelenței Sale, domnului Klaus Iohannis, pentru aprecierea și prețuirea pe care ne-a arătat-o în mod constant”, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.

La ceremonia desfășurată vineri, 29 Noiembrie 2019, Președintele României a acordat ordine naționale și de merit mai multor instituții și personalități prestigioase ale vieții publice din România, pentru contribuția profesională și participarea acestora la cele mai semnificative programe de educație și cercetare, culturale și vocaționale, atât de importante în contextul societății cunoașterii și a integrării noastre în circuitul valorilor internaționale.

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel