Universitatea de Vest din Timișoara, deschidere an universitar 2019-2020. Maia Sandu, invitat de onoare
Sâmbătă, Universitatea de Vest din Timișoara a sărbătorit într-o manieră specială deschiderea anului universitar, la această ceremonie oficială participând, ca înalt invitat al comunității academice din UVT, doamna Maia Sandu, Prim-ministru al Republicii Moldova, căreia i-a fost acordată distincția onorifică Medalia de aur a UVT, însoţită de o diplomă de merit.
Programul întregii zile a fost unul cu totul special, când studenți, profesori, părinți și oficiali, s-au simțit onorați să o primească în mijlocul lor pe doamna Maia Sandu, personalitate politică și simbol uman recunoscut pentru scena publică a Republicii Moldova.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, a declarat: „Urmărindu-și cu consecvență rolul cu care a fost investită de fondatorii săi, anume de principal centru de cunoaștere în regiunea de Vest a țării, Universitatea de Vest din Timișoara este preocupată constant de promovarea și recunoașterea meritelor științifice, culturale și umane ale marilor personalități ale lumii academice și publice.
Decernarea acestei distincții onorifice a universității noastre vine într-un moment de sărbătoare, împlinirea a 75 de ani de existență ai universității noastre.
Medalia de aura UVT pentru Maia Sandu
Prin acordarea titlului onorific Medalia de aur a UVT, însoţită de o diplomă de merit, Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște public meritele doamnei Maia Sandu și este convinsă că, prin parteneriatul simbolic stabilit astfel între Republica Moldova și comunitatea academică din UVT, prestigiul instituției se va consolida, iar relațiile cu mediul universitar din Republica Moldova vor cunoaște o firească dezvoltare.
Îi urez multă sănătate și putere de muncă Primului-ministru al Republicii Moldova, doamnei Maia Sandu, pentru a putea continua cu aceeași pasiune și dedicare să se implice în proiecte noi, prin care să contribuie la promovarea unui drum european și democratic al Republicii Moldova."
637 de studenți români din afara granițelor
În prezent, la Universitatea de Vest din Timișoara studiază 637 de studenți români din afara granițelor, dintre care 381, adică mai bine de jumătate, sunt originari din Republica Moldova. Mai mult decât atât, există specializări unde, prin tradiție, studenții moldoveni sunt într-un număr semnificativ, cum sunt facultățile de Drept și Economie și Administrare a Afacerilor.
Responsabilitatea crește de la an la an, în condițiile în care anul acesta am marcat înscrierea unui număr foarte mare de studenți români de pretutindeni la sesiunile de admitere la UVT: 1042 de aplicații primite doar în sesiunile iulie -septembrie 2019, dintre care 828 din Republica Moldova.
Tot în cadrul programului desfășurat astăzi de Primul-ministru al Republicii Moldova la Universitatea de Vest din Timișoara, un moment de comunicare special a fost prilejuit de întâlnirea cu reprezentanți ai celor două organizații ale studenților basarabeni la Timișoara, cu care au fost dezbătute subiecte ale agendei de interes manifestate de tinerii basarabeni aflați la studii în UVT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News