Universitatea de Vest din Timișoara, în topul Round University Ranking
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
sursa foto: Universitatea de Vest/ Facebook
sursa foto: Universitatea de Vest/ Facebook
Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în anul 2018 pentru prima oară în clasificarea Round University Ranking, ocupând poziția 647 la nivel mondial și poziția 3 la nivel național.  

"Pentru clasificarea din 2018 au fost analizate 783 de universități din 74 de țări, numărul acestora crescând față de anul 2017 (763 universități din 72 de țări). Potrivit rezultatelor obținute la cele patru categorii de indicatori, în zona cercetării UVT ocupă locul 2 la nivel național și locul 588 la nivel mondial," se arată într-un comunicat de presă al Universității. 

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanță grupați în 4 categorii - predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) și sustenabilitate financiară (10%) și 6 domenii de studii - științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale și științe medicale.

Numai alte două universități românești, prezente în top

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informațiilor furnizate de universități pe platforma studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc. şi prin interpretarea studiului privind reputația academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente doar alte două universități din România, ambele fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel